Putin ordonă întărirea forţelor nucleare strategice ale Rusiei

Preşedintele rus Vladimir Putin a ordonat joi întărirea, în 2017, a forţelor nucleare strategice ale Federaţiei Ruse, pentru ca acestea să fie capabile să străpungă orice scut antirachetă, cum este cel pe care SUA îl desfăşoară în Europa de Est, informează AFP şi agenţiile de presă ruse.
Economica.net - joi, 22 dec. 2016, 10:12
Putin ordonă întărirea forţelor nucleare strategice ale Rusiei

‘Trebuie întărit potenţialul militar al forţelor nucleare strategice, înainte de toate cu ajutorul sistemelor de rachete capabile să garanteze străpungerea sistemelor de apărare antirachetă existente sau viitoare’, a declarat preşedintele rus, în timpul unei reuniuni cu oficiali ai structurilor armate ale Rusiei, citat de agenţiile de presă ruse.

Şeful statului rus a anunţat deja în iunie 2015 desfăşurarea, în cadrul forţelor nucleare ale Rusiei, a peste 40 de noi rachete balistice intercontinentale, capabile să ‘străpungă cele mai sofisticate sisteme antiaeriene’, ca răspuns la proiectul american de instalare de elemente ale scutului antirachetă în Europa de Est.

Federaţia Rusă este îngrijorată în special de desfăşurarea în România şi Polonia, de către Pentagon, a unor elemente ale scutului antirachetă pe care ea îl denunţă ca fiind îndreptat împotriva capacităţii sale de stăvilire nucleară. La rândul său, Washingtonul dă asigurări că acest scut este destinat să apere Europa de o eventuală ameninţare din partea Iranului.

Preşedintele rus a evaluat ca fiind gata ‘în proporţie de 60%’ modernizarea forţelor nucleare ruse, compuse din bombardiere strategice, rachete balistice intercontinentale şi submarine nucleare.

În cadrul discursului de azi (joi), şeful statului rus a adăugat că şi forţele strategice non-nucleare trebuie aduse la un ‘nivel calitativ nou, care să permită neutralizarea tuturor ameninţărilor militare la adresa Rusiei’.

De asemenea, potrivit lui Putin, este necesar să fie asigurată dezvoltarea echilibrată a tuturor genurilor şi tipurilor de arme, să fie continuată implementarea de arme de înaltă precizie, de mijloace moderne de comunicare şi de spionaj, precum şi de luptă radioelectronică.

Liderul rus a cerut monitorizarea cu atenţie a ‘modificării echilibrului de forţe la graniţele Federaţiei Ruse şi în întreaga lume’, informează TASS.

‘Trebuie urmărită cu atenţie orice schimbare a echilibrului de forţe şi a situaţiei militaro-politice din lume, mai ales la graniţele ruse, pentru a iniţia modificări în planurile pentru neutralizarea ameninţărilor potenţiale la adresa ţării noastre’, a declarat Putin.

Liderul rus a amintit că în următoarele zile va fi aprobată noua doctrină a securităţii informaţionale a Rusiei, iar mai devreme de aceasta – strategia pentru dezvoltare tehnologică-ştiinţifică.

În cadrul aceluiaşi discurs, Vladimir Putin şi-a exprimat convingerea că la ora actuală Rusia este ‘mai puternică decât orice potenţial agresor’, subliniind totodată că militarii ruşi trebuie să rămână vigilenţi.

Ultima doctrină militară a Rusiei, care datează din decembrie 2014, nu evocă în niciun caz posibilitatea unui ‘atac preventiv’ cu utilizarea de ogive nucleare, Moscova rezervându-şi dreptul de a utiliza arsenalul său nuclear doar în caz de agresiune împotriva ei sau a aliaţilor săi.

Putin a acuzat la sfârşitul lui iunie NATO că aceasta doreşte să atragă ţara sa într-o cursă ‘frenetică’ a înarmării şi să ‘încalce echilibrul militar’ în vigoare în Europa după prăbuşirea Uniunii Sovietice.

Te-ar mai putea interesa și
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
Povestea singurului antreprenor transilvănean care a dezvoltat o soluție de semnătură electronică
La Târgu-Mureș, în inima Transilvaniei, o echipă de profesioniști IT, coordonată de antreprenorul Dan Mașca, a reușit să creeze MySign, o soluție inovatoare de semnătură electronică.......
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii în conturile de Pilon II
Anunț important pentru 8,3 milioane de viitori pensionari: Doar jumătate din conturi sunt alimentate lunar. Cât au românii ...
Puțin peste 4 milioane de români contribuie lună de lună în sistemul de pensii administrate privat (Pilonul II), deși ...
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile nerevendicate de oameni în toată această schemă
RetuRo, administratorul SGR, va investi 350 de milioane de euro în următorii cinci ani. Cât de mult contează garanțiile ...
Cu aproximativ 5.200 de RVM-uri care colectează ambalaje cu garanția de 50 de bani și aproximativ 40.000 de comercianți ...
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania a închis un punct de lucru iar la alte două şi-a restrâns activitatea
Oracle Romania, una dintre firmele prin care compania americană Oracle e prezentă în ţara noastră, a închis un punct ...