Manevrele militare vin după tensiuni cu privire la insula Taiwan, pe care China o consideră teritoriu propriu, după ce preşedintele insulei a vorbit la telefon cu Donald Trump.
Ministerul taiwanez al apărării a anunţat că portavionul Liaoning, însoţit de cinci nave de război, o trecut pe lângă Insulele Pratas, controlate de Taiwan şi s-au îndreptat către sud-est.
Conform EFE, autorităţile japoneze au anunţat că monitorizează cu atenţie mişcările portavionului care a trecut prin culoarul dintre Miyako şi Okinawa către Pacific.
La Beijing, presa chineză de stat scrie că portavionul a demonstrat că şi-a îmbunătăţit capacităţile de luptă şi că va naviga mai departe.
„Flota chineză va naviga în estul Pacificului mai devreme sau mai târziu. Când portavionul chinez va apărea în largul SUA într-o bună zi, va atrage atenţia asupra regulilor maritime”, scrie cotidianul Global Mail luni.
China a reacţionat recent la prezenţa patrulelor navale americane în apropierea insulelor pe care China le revendică în Marea Chinei de Sud. O navă chineză a capturat săptămâna trecută o dronă a unei nave americane de cercetare oceanografică, însă a returnat-o la scurt timp.
Portavionul de construcţie sovietică Liaoning a mai participat în trecut la exerciţii militare în Marea Chinei de Sud, însă Beijingul este departe de a fi perfectat portavionul la nivelul celor deţinute de SUA.
În Decembrie 2015, China a anunţat că al doilea portavion este în construcţie, însă data lansării sale nu este încă clară.
China şi-ar putea intensifica şi producţia de aeronave în următorii 15 ani, conform unui raport recent al Pentagonului.
China revendică o mare parte din Marea Chinei de Sud, cu un trafic intens, în valoare de 5 trilioane de dolari pe an. Ţările vecine, Brunei, Malaysia, Filipine, Taiwan şi Vietnam, au formulat şi ele revendicări.
Sursa: AGERPRRES