Ţiriac: Discursul lui Băsescu – „o radiografie” pentru situaţia României, dar fără soluţii

Discursul preşedintelui Traian Băsescu a fost "o radiografie excepţională" pentru situaţia României din prezent, dar nu a oferit răspunsuri la problemele legate de criză, pe care nu le are niciun politician, a declarat omul de afaceri Ion Ţiriac.
Economica.net - Dum, 29 ian. 2012, 16:08

„Eu aşteptam acest discurs, îl aşteptam exact cum a venit”, a declarat omul de afaceri la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată duminică la Pro TV.

El a arătat că nu a fost dezamăgit de mesajul preşedintelui, dar că acesta nu a inclus soluţii.

Mie nu mi-a găsit încă nici antibioticul, nici aspirina, ca să mă trateze (…) Nu le-a găsit pentru că probabil nu le are. Nu-l are nimeni„, a spus omul de afaceri.

Ţiriac a afirmat că oamenii care au ieşit să protesteze au făcut-o şi pentru demnitate şi nu au fost organizaţi, adăugând că s-ar fi aşteptat la mai multe din partea studenţilor.

„Foarte adevărat că din când în când, toate aceste măsuri drastice – necesare, dar nepopulare, care au fost date – nu au avut în spate explicaţia. (…) Au părut măsuri arogante, iar cei care le-au transmis poporului erau oarecum aroganţi”, a spus Ţiriac.

Reţeta nu există. N-o are nici dumnealui, n-o are nici Merkel, n-o are nici Monti, nici Sarkozy, şi mi se pare că nici Obama nu o are„, a mai spus Ţiriac.

Fostul tenisman, unul dintre cei mai bogaţi români, controlează grupul Ţiriac Holdings, cu activităţi în principal pe segmentele auto, imobiliare, servicii financiare, leasing şi transport aerian.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Cotroceni, că şi-a creat impresia că pentru o parte din români s-a creat o „ruptură” cu preşedintele, el precizând că prima sa obligaţie este de a restabili „legătura de încredere” cu aceia care şi-au pierdut-o.

Şeful statului a mai spus că vrea să le spună românilor că ştie „ce trebuie făcut”, el arătând că „în parteneriat cu Guvernul” va trebui deschis „un orizont de ţară nouă pentru români”.

Traian Băsescu a declarat că îndemnul său pentru români este „solidaritate”, pentru că „nimeni nu poate scăpa de criză individual”, el adăugând: „Ori ieşim toţi, dar odată cu ţara, pentru că salvări individuale nu există”.

El a mai spus că, dacă ar fi condus el PDL, partidul ar fi fost condus „mult mai bine”. De asemenea, şeful statului a susţinut că toate partidele trebuie să se reformeze.

Băsescu a declarat de asemenea că oricât de mare ar fi presiunea cu eticheta „dictator” asupra sa, va continua să sprijine instituţiile statului care luptă împotriva corupţiei, el adăugând că politicianul care este înjurat de dimineaţă până seara nu se poate numi dictator.

Preşedintele a menţionat totodată că nu are „nimic de schimbat” în comportamentul pe care l-a avut în cele două mandate, cu excepţia diminuării acelor „gafe” pe care uneori le mai face public, el menţionând în acest sens intervenţia televizată în care a avut „disputa” cu Raed Arafat.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...