Cursa pentru Casa Albă: Herman Cain îl va susţine pe Newt Gingrich

Republicanul Herman Cain, care a renunţat la cursa pentru alegerile prezidenţiale americane la începutul lui decembrie, şi-a exprimat sâmbătă susţinerea pentru candidatul Newt Gingrich, a anunţat purtătorul de cuvânt al acestuia din urmă într-un comunicat.
Economica.net - Dum, 29 ian. 2012, 17:41

Această susţinere intervine cu trei zile înaintea alegerilor primare din Florida, unde Gingrich concurează în special împotriva guvernatorului de Massachusetts Mitt Romney.

Cain a făcut acest anunţ în cadrul unui dineu la West Palm Beach, potrivit purtătorului de cuvânt al lui Gingrich, R.C. Hammond.

„Este timpul ca republicanii şi conservatorii să îşi concentreze atenţia asupra misiunii ultime, care este aceea de a se lupta cu preşedintele Obama”, a declarat Cain. „Cred că Gingrich este liderul îndrăzneţ de care avem nevoie pentru a reuşi în această misiune”.

Gingrich s-a declarat „onorat” de această susţinere.

Cain, fost director al unui lanţ de pizzerii, a renunţat la cursă la începutul lui decembrie, după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală de către mai multe femei.

Te-ar mai putea interesa și
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu cel din 2023
Prețul spot al energiei electrice mai și scade. Ieftinire de 16% în decembrie, prețul anului 2024 e aproape identic cu ...
Prețul mediu al pieței pentru ziua următoare (PZU), a scăzut cu 16% față de luna precedentă, în care crescuse însă exploziv. Dar tot este mare....
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie de 1.200 MWşi care va costa 4,8 miliarde de dolari
Pakistan începe construcţia unui „mega-reactor” nuclear de concepţie chineză, cu o capacitate de producţie ...
Pakistan a demarat construcţia unui nou reactor nuclear, de concepţie chineză, care va putea să producă 1.200 de megawaţi ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate dacă nu se stimulează economia
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR): Ordonanța-trenuleț nu va aduce rezultatele aşteptate ...
Confederația Antreprenorilor și Investitorilor din Român (CAIR) atrage atenția că ordonanța austerității nu va aduce ...
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
Petrol România -Producţia de ţiţei a scăzut cu 3,9% în primele 10 luni din 2024. Importurile au crescut cu 4,9%
România a produs, în primele zece luni din 2024, o cantitate de ţiţei de 2,246 milioane de tone echivalent petrol (tep), ...