Nicuşor Dan susţine că noua formulă de guvern reflectă obedienţa faţă de lider şi de partid

Guvernul premierului desemnat Sorin Grindeanu a fost format pe criteriul obedienţei faţă de preşedintele PSD, Liviu Dragnea, şi faţă de partid, iar între miniştrii nominalizaţi se află persoane care s-au arătat dispuse la compromisuri, susţine liderul USR, Nicuşor Dan.
Economica.net - mar, 03 ian. 2017, 16:08
Nicuşor Dan susţine că noua formulă de guvern reflectă obedienţa faţă de lider şi de partid

‘Liviu Dragnea a strâns în cabinetul pe care i l-a dat lui Sorin Grindeanu oameni care i-au fost subordonaţi, fie pe linie administrativă, fie pe linie politică. Nu competenţa a fost criteriul de selecţie, ci obedienţa faţă de lider şi de partid. Faptul că Liviu Dragnea nu a avut curaj să propună miniştri profesionişti arată de fapt slăbiciunea preşedintelui PSD. Liviu Dragnea se teme că ar fi putut pierde controlul asupra banilor publici din care-şi întreţine puterea dacă acest cabinet ar fi fost unul competent, onest şi autonom care să guverneze în interesul societăţii’, a scris Nicuşor Dan, marţi, pe Facebook.

Potrivit acestuia, la Ministerele Dezvoltării şi Internelor au fost desemnate două ‘subordonate’ ale lui Dragnea, Sevil Shhaideh şi Carmen Daniela Dan, la Justiţie este propus Florin Iordache, unul dintre ‘coautorii marţei negre’, la Externe – Meleşcanu, cel care ‘a refuzat în 2014 să mărească numărul de secţii de votare în Diaspora’, iar la Sănătate a fost nominalizat Florian Bodog, care ‘şi-a pierdut dreptul de a conduce doctorate’.

‘Nominalizarea lui Carmen Daniela Dan şi a lui Sevil Shaiddeh, subordonatele lui Liviu Dragnea, pentru două portofolii importante este emblematică. Mai sunt şi alte cazuri de politicieni care s-au remarcat ca executanţi ai ordinelor partidului: Florin Iordache, susţinut pentru Ministerul Justiţiei, este unul dintre coautorii marţei negre, iar Theodor Meleşcanu, propus pentru Externe, a refuzat în 2014 să mărească numărul de secţii de votare în Diaspora. Florian Bodog, care şi-a pierdut dreptul de a conduce doctorate şi care nu are nimic notabil în parcursul profesional, nu ar fi obţinut niciodată portofoliul Sănătăţii într-o societate normală. Sunt oameni care s-au arătat dispuşi la compromisuri în interesul partidului sau al unei persoane’, spune Nicuşor Dan.

Te-ar mai putea interesa și
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Ciprian Ciucu: Am votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie
Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, spune că a votat pentru cel mai bun candidat la preşedinţie, care are o experienţă relevantă pentru această funcţie....
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Boloş: Am votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care cred
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a votat pentru principii clare, pentru o direcţie în care crede, pentru ...
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Burnout-ul devine tot mai prezent în rândul angajaților români
Patru din zece angajaţii români (40%) care lucrează în ture se simt mereu epuizaţi, în timp ce aproape două treimi ...
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Prezență de 23,29% la referendumul inițiat de Nicușor Dan, primarul general al Capitalei
Până la ora 15,00, duminică, au votat la referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, 416.312 ...