Rafinăria Petrotel-LukOil ia măsuri pentru a nu risca dizolvarea. Ce au hotărât ruşii referitor la dosarul de evaziune

Compania care operează Rafinăria Petrotel-LukOil Ploieşti putea risca dizolvarea conform prevederilor legii societăţilor comerciale. Acţionarii ruşi au luat măsuri pentru a remedia situaţia.
Economica.net - joi, 05 ian. 2017, 21:59
Rafinăria Petrotel-LukOil ia măsuri pentru a nu risca dizolvarea. Ce au hotărât ruşii referitor la dosarul de evaziune

Acţionarii Petrotel-LukOil au decis, într-o AGEA din luna decembrie, ca firma să nu se dizolve conform prevederilor legii societăţilor comerciale, potrivit informaţiilor apărute în Monitorul Oficial. Legea prevede că, atunci când activul net al unei firme ajunge, în urma unor pierderi, la mai puţin de jumătate din valoarea capitalului social subscris, administratorii societăţii trebuie să convoace Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor pentru a decide dacă trebuie dizolvată.

Dacă acţionarii decid ca societatea comercială să nu fie dizolvată, legea oferă două variante de soluţionare a situaţiei. Astfel, compania este obligată ca, cel târziu până la încheierea exerciţiului financiar ulterior celui în care au fost constatate pierderile, să procedeze la reducerea capitalului social cu un cuantum cel puţin egal cu al pierderilor care nu au putut fi acoperite din rezerve. Alternativa este ca, în acelaşi interval, activul net al societăţii să fie reconstituit până la nivelul unei valori cel puţin egale cu jumătate din capitalul social.

Petrotel-LukOil Ploieşti a avut, în anul 2015, un profit net de 15,1 milioane de lei, faţă de pierderi de 308 milioane de lei în 2014. De altfel, în perioada 2010-2014, compania a acumulat pierderi în valoare totală de 2,2 miliarde de lei.

Compania a înregistrat, în 2015, o cifră de afaceri de 4,34 miliarde de lei (aproape un miliard de euro), în scădere cu 32% faţă de 6,45 miliarde lei în 2014. La finele anului 2015, în bilanţul companiei figurau active imobilizate de 479,6 milioane de lei. Activele circulante s-au cifrat la 684,9 milioane lei.

Petrotel-LukOil înregistra, la 31 decembrie 2015, datorii de 951,14 milioane lei, dar avea de încasat creanţe de 240,7 milioane de lei. Capitalul subscris vărsat al societăţii era de 554,06 milioane lei.

Acţionarii Petrotel-LukOil au mai aprobat, în aceeaşi şedinţă, modificarea actului constitutiv al companiei astfel încăt AGEA să fie împuternicită să înfiinţeze societăţi comerciale „în orice parte a lumii”, să cumpere sau vândă acţiuni sau alte interese în capitalul social al altor companii, să ofere împrumuturi, garanţii şi finanţări speciale în valoare de peste 20 de milioane de dolari SUA, să obţină credite şi împrumuturi de peste 20 de milioane de dolari.

De asemenea, administratorii rafinăriei pot înstrăina sau dobândi, în mod direct sau indirect, mijloace fixe şi/sau necorporale a căror valoare depăşeşte 20 de milioane de dolari SUA sau 10% din valoarea contabilă a activelor societăţii, dacă valoarea specificată este mai mică de 20 de milioane de dolari. În cazul în care Consiliul de Supraveghere al companiei nu-şi dă acordul pentru aceste tranzacţii, directoratul poate convoca AGEA pentru a cere avizul acţionarilor.

Referitor la dosarul de evaziune de două miliarde de dolari, acţionarii Petrotel-LukOil au decis, în decembrie, neconstituirea companiei ca parte civilă în dosar, „având în vedere că nu a fost constatat/identificat niciun prejudiciu derivând din operaţiunile şi/sau deciziile luate de către persoanele din conducerea Petrotel-LukOil”.

Rafinăria Petrotel-LukOil Ploieşti, directorul general al companiei Andrey Bogdanov şi mai multe persoane din conducere, alături de LukOil Europe Holdings Bvatrium Olanda, au fost trimise în judecată, anul trecut, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, care vizează mai multe infracţiuni, între care evaziune fiscală, spălare de bani şi folosirea cu rea credinţă a creditului societăţii. Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârşirea de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute în sarcina lor este de peste 7,5 miliarde lei, echivalent a aproape 1,8 miliarde euro.

Rafinăria LukOil de la Ploieşti a avut, în 2015, un număr mediu de 428 de angajaţi.

Acţionarii companiei sunt LukOil Europe Holdings BV, înregistrată în Olanda, cu 99,719% din acţiuni, şi fondul Broadhurst Investments Limited, înregistrat în Cipru.

LukOil este una dintre cele mai mari companii petroliere din Rusia şi mai deţine, în România, o reţea de aproximativ 300 de benzinării.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...