Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, toate drumurile din Constanţa, judeţene şi naţionale, sunt închise, iar autorităţile fac apel la oameni să nu mai iasă din case. Totodată, 75 la sută din localităţile judeţului nu au energie electrică la această oră.
Măsurile au fost luate după ce zeci de maşini au rămas blocate în mai multe localităţi din judeţ, vineri dimineaţă, din cauza viscolului puternic.
Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa a fost închisă din cauza ninsorii
Ruta ocolitoare recomandată este: București – DN 3 – Călărași -Cobadin – Constanța
Decizia de închidere a fost luată din cauza ninsorii abundente, a viscolului, precum și din cauza vizibilității foarte reduse.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situatia Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnadnr/.