Patronii sunt de acord cu majorarea salariului minim la 1.450 lei, dar cer statului să nu mai impoziteze orele suplimentare

Patronatele şi sindicatele sunt de acord cu decizia Executivului de a majora salariul minim brut pe economie, atrăgând însă atenţia că sunt necesare anumite măsuri complementare, cum ar fi defiscalizarea orelor suplimentare, prevedere care va ajuta producătorii şi exportatorii, scrie Mediafax. 
Economica.net - vin, 06 ian. 2017, 11:50
Patronii sunt de acord cu majorarea salariului minim la 1.450 lei, dar cer statului să nu mai impoziteze orele suplimentare

Creşterea salariului minim pe economie va avea impact mai mare în anumite sectoare, cum ar fi industria alimentară, HORECA sau industria automotive, unde foarte mulţi salariaţi încasează salariul minim. Însă, şi cei care au în prezent salarii brute de aproximativ 1.400 de lei vor solicita majorări ale veniturilor, după ce va fi aprobat noul nivel al salariului minim pe economie, susţine Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR). El arată că măsura Guvernului de a creşte salariul minim brut pe ţară la 1.450 de lei pe lună va avea impact diferenţiat în funcţie de fiecare sector economic în parte.

„Sunt sectoare economice unde impactul este redus, fiindcă salariile pleacă de la un nivel ce depăşeşte salariul minim pe economie. Vorbim despre sectorul energetic, apă, bănci, informatică etc. Dar sectoarele productive, în special cele care sunt din zona celor care utilizează intensiv forţa de muncă – acolo impactul va fi generalizat, fiindcă şi acolo unde sunt puţini angajaţi la nivelul salariului minim vor determina o împingere a masei salariale să crească. Fiindcă şi ceilaţi care sunt acum la acest nivel de salarizare vor solicita creşteri. Pe de altă parte, toată lumea recunoaşte că trebuie să ieşim din capcana celui mai mic salariu din Europa. Aceste sectoare sunt: industria alimentară, HORECA, industria automotive; sunt sectoare în care am putea asista la un impact negativ, inclusiv la desfiinţarea de locuri de muncă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Pârvan.

Acesta arată că pe de altă parte, companiile nu pot majora preţurile astfel încât să includă creşterile salariale fiindcă, în principiu, cele productive au contractele încheiate cel puţin până pe trimestrul I. Ulterior, preţurile ar putea creşte, în funcţie de domeniul de activitate al companiilor, de marja de profit, de profitabilitatea autentică a sectorului etc.

„De asemenea, este important dacă firmele respective lucrează pentru piaţa internă sau la export. Depinde unde se exportă, cât se exportă, cât de mare este cererea, cu influenţa conjuncturii economice europene. Fiindcă noi, în mare parte, exportăm ceea ce ni se comandă şi nu produsele noastre proprii”, susţine secretarul general al AOAR.

De aceea, una dintre propunerile Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România este defiscalizarea orelor suplimentare. „Adică să se plătească orele suplimentare, dar statul să nu mai impozitele aceşti bani. Noi ne-am gândit la producţie, în special la exportatori care sunt presaţi de termene şi de necesitatea să presteze ore suplimentare”, explică Pârvan.

Şi preşedintele confederaţiei sindicale Cartel Alfa, Bogdan Hossu, este de acord cu creşterea de 200 de lei a salariului minim pe economie, dar atrage atenţia că Guvernul ar trebui să evite „concentrarea nejustificată a salariilor în zona minimului pe economie”.

„În opinia noastră, salariul minim ar trebui să ajungă în anul 2020 la suma de 2.100 de lei, iar pentru a nu provoca şocuri în economie creşterea ar trebui să fie graduală, cu un ritm de 200 de lei pe an. Astfel că suntem de acord cu majorarea discutată azi de Guvern, pentru că acesta este unul dintre cele trei mecanisme principale prin care creşterea economică se reflectă în veniturile populaţiei, alături de Codul Fiscal şi de Contractele Colective de Muncă. Atragem însă atenţia că ar trebui să existe o reglementare prin care să se evite concentrarea nejustificată a salariilor în zona minimului pe economie, să nu apară conflicte în rândurile salariaţilor plătiţi la acest nivel”, a declarat Bogdan Hossu, pentru Mediafax.

Liderul sindical a mai spus că mecanismul Contractelor Colective de Muncă este „deocamdată blocat”, iar în ceea ce priveşte Codul Fiscal „există semnale că undeva la jumătatea acestui an se vor modifica unele prevederi, astfel încât povara fiscală să fie redusă pentru lucrători”.

În cadrul audierilor din Parlament, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan a declarat: „Creşterea salariului minim nu va genera şomaj. Vrem să scoatem România din capcana salariilor mici. În românai nu mai există meseriaşi fiindcă toţi au plecat ca să-şi câştige traiul”, a răspuns Ştefan la una dintre întrebările care i-au fost adresate, prin care se arată că majorarea salariului minim va conduce la creşterea ratei şomajului.

Majorarea salariului de bază minim brut pe ţară la 1.450 de lei pe lună, începând de la 1 februarie este unul din punctele de pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de vineri.

Astfel, unui proiect de Hotărâre de Guvern prevede creşterea salariului minim brut, dar şi amenzile pentru angajatorii care vor încheia contracte cu stabilirea unui salariu de bază mai mic decât salariul minim brut pe lună.

Până prezent, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 1.250 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 169,333 de ore în medie pe lună în anul 2016, reprezentând 7,382 lei/oră.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...