SENTIMENTUL de dimineaţă: „Brokerul de luni“ se aşteaptă la corecţii negative la bursă

După creşteri ca acelea de săptămâna trecută, de la Bursa din Bucureşti, de obicei  piaţa corectează şi potoleşte entuziasmul. „A fost învinsă o rezistenţă (s-a trecut deasupra unui prag important de preţ, sau de  indice, n.r.). Este momentul ca lucrurile să se liniştească în această săptămână. Poate chiar de azi“, crede Adrian Ciudin, directorul de tranzacţii al casei de brokeraj Carpatica Invest, cu o oră înaintea deschiderii Bursei.
Adrian N. Ionescu - lun, 30 ian. 2012, 07:30

De altfel, la acelaşi lucru se aştepta, încă de vineri pentru azi, şi Marcel Murgoci, directorul de tranzacţii al casei de brokeraj Estinvest. Adrian Ciudin nu este sigur că Bursa de Valori Bucureşti (BVB) va trece pe minus chiar de azi, dar vânzările se vor amplifica azi.

 

Scăderile vor veni pe parcursul săptămânii şi, din punctul de vedere al ştirilor externe, nu putem spera la veşti prea stimulative. Francezii au aprobat taxa pe tranzacţii, ceea ce nu va place deloc pieţelor“, adaugă Adrian Ciudin, directorul de la Carpatica Invest din Sibiu.

 

Creşterile de săptămâna trecută se încadrează în tendinţa ascendentă care, de exemplu, are ca ţintă pragul de de 23.000 de puncte pentru indicele BET Fi, care face media ponderată a variaţiilor preşuruilor societăţilor de investiţii financiare (SIF) şi ale Fondului Proprietatea. De această ţintă ne vorbeşte, de două- trei luni, Dan Rusu, şeful analiştilor de la casa de brokeraj BT Securities din Cluj Napoca.

 

Şi analistul clujean se aşteaptă la corecţii, chiar în cadrul tendinţei ascendente. „Nu vom miza, în prima fază pe creşteri dincolo de acest nivel (de 23.000 de puncte, n.r.) – cel puţin nu fără să vedem mai întâi ceva corecţii“, spune Dan Rusu în raportul său săptămânal emis în această dimineaţă.

 

Vom reveni cu analiza acestui raport şi a altora, pe parcursul zilei.

 

Deocamdată este suficient să spunem, acum, că a apărut un nou „suport minor“ (un prag sub care scăderea este puţin probabilă, n.r., Vezi capitolul DIDACTICE), la 21.000 de puncte, iar nivelul de confirmare negativă a devenit 19.000. Adică sub acest suport„s-ar contura o tendinţă, nouă, negativă“.

 

Nici pieţele contractelor la termen (FUTURES, care pariază pe evoluţiile ulterioare ale acţiunilor şi indicilor marilor burse ale lumii) nu sunt de loc optimiste înaintea deschiderii burselor.

 

Auspiciile europene sunt încordate.

 

Azi se întâlnesc şefii de stat şi de guvern ai celor 26 de state din UE, care vor semna acordul privind Fondul (permanent ) de salvare a euro. Ceea ce este bine.

Înainte de semnare nu s-au încheiat, însă, negocierile dintre Grecia şi creditorii săi. Ceea ce e rău, chiar dacă zvonurile vorbesc că au bătut palma.

 

Articolul a fost scris înainte de ora 10.00, când încep tranzacţiile  la Bursa de Valori Bucureşti. Eventualele actualizări ulterioare sunt numai completări cu date de arhivă şi corecţii)

 

„DIDACTICELE“

Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.

Societăţile de investiţii financiare (SIF-urile) şi Fondul Proprietatea (FP) sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.

Indicii sunt nişte medii ponderate ale variaţiilor preţurilor acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia,raportate la un reper fixat la lansare (1000 în România).

FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.

De aceea FP şi SIF-urile sunt cele mai căutate, mai ales de investitorii străini şi de aceea au un indice special dedicat, iar noi le urmărim în mod special evoluţia. Din toate aceste motive se şi spune că BET FI, indicele lor, are reputaţia de a anticipa comportamentul întregii burse.

SUPORTURILE sunt minime anterioare, relevante ca niveluri până la care preţurile pot scădea, într-o tendinţă curentă, minoră,  fără ca tendinţa principală de creştere să fie periclitată. Pot fi şi praguri la care o tendinţă minoră de scădere se opreşte.

REZISTENŢELE sunt maxime anterioare relevante ca niveluri  până la care preţurile pot creşte, într-o tendinţă  curentă, minoră, fără ca tendinţa principală descendentă să fie răsturnată. Ele mai pot fi şi praguri peste care tendinţa de creştere minoră nu mai poate trece.

MEDIA MOBILĂ este o medie a cotațiilor pe un anumite număr de perioade (minute, ore, zile, săptămâni) și se compară cu evoluția cotațiilor curente pe aceleași perioade. În media mobilă, cotația cea mai nouă o înlocuiește pe cea mai veche. Dacă media mobilă este sub cotația curentă – este bine, dacă rămâne deasupra cotaţiei curente, care a scăzut – este rău.

 

LICHIDITATEA (valoarea tranzacţiilor), este un  indicator al uşurinţei cu care poţi găsi acţiunile căutate sau le poţi vinde pe cele care le ai deja, la preţuri cât mai apropiate de cele dorite.

Brokerii se uită la lichiditate ca să caute confirmare pentru tendinţele curente. Dacă aceasta este mică, scăderile sau creşterile de preţuri nu au o mare relevanţă.

Dar dacă lichiditatea este mare (la BVB circa 12 milioane de euro, în această perioadă, dar cât mai mult peste) şi indici bursieri scad consistent, atunci înseamnă că avem de a face cu o corecţie semnificativă.

VOLATILITATEA, adică variaţiile mari de preţuri, este semn de confuzie pe piaţa, dar convine speculatorilor.

Mai trebuie remarcat că știrile importante ale săptămânii  pot afecta semnificativ acuratețea prescripțiilor rezultate din analiza tehnică a evoluției prețurilor.

 

AVERTISMENT

Estimările de mai sus nu sunt nici prognoze nici recomandări pentru anumite decizii de luat la bursă. Responsabilitatea deciziilor este a celor ce le iau.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...