China rămâne principalul motor de creştere a vânzărilor Volkswagen

Brandul Volkswagen a vândut anul trecut 5,99 milioane de automobile, în creştere cu 2,8% faţă de 2015, datorită majorării cererii în China, cea mai mare piaţă a VW, transmit Reuters şi AP.
Economica.net - lun, 09 ian. 2017, 12:02
China rămâne principalul motor de creştere a vânzărilor Volkswagen

Livrările din 2016 indică un avans important şi în 2017, când vor fi lansate câteva modele noi pe plan global, a anunţat luni grupul german.

În China, Volkswagen a livrat 303.100 de automobile în decembrie, o creştere în ritm anual de 28,7%, în timp ce vânzările în Germania şi SUA au scăzut cu 14,3%, şi, respectiv, 20%.

Pe plan global, brandul VW a livrat luna trecută 567.900 autoturisme, un avans de 16% faţă de decembrie 2015.

Separat, şeful brandului Volkswagen, Herbert Diess, a declarat că firma va continua să producă maşini în Mexic, în condiţiile în care producătorii auto sunt presaţi de administraţia de la Washington să investească în SUA, altfel se vor confrunta cu taxe mai ridicate. Marţi, Ford Motor a anunţat că va anula planificata investiţie de 1,6 miliarde de dolari într-o fabrică din Mexic şi va investi 700 de milioane de dolari în uzina sa din Michigan, SUA, unde vor fi angajate încă 700 de persoane. Anunţul vine după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va impune taxe masive celui mai mare producător din SUA, General Motors, pentru că fabrică unele modele Chevrolet Cruze în Mexic.

Diess a dat asigurări că Volkswagen îşi va păstra facilităţile de producţie din Puebla, Mexic, unde produce modelele Jetta şi Golf MK7.

Volkswagen face obiectul unor investigaţii în mai multe ţări, după ce a recunoscut că a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Lamborghini, Skoda, Seat, Bentley, Audi şi Bugatti, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...