Ministrul Educaţiei: Bursele studenţilor vor creşte de peste două ori în anul calendaristic 2017

Bursele studenţilor vor creşte de peste două ori în anul calendaristic 2017, iar din 1 februarie studenţii vor beneficia de transport gratuit pe calea ferată, a declarat, luni, pentru News.ro, ministrul Educaţiei Pavel Năstase.
Economica.net - lun, 09 ian. 2017, 18:34
Ministrul Educaţiei: Bursele studenţilor vor creşte de peste două ori în anul calendaristic 2017

„Bursele studenţilor vor creşte de peste două ori adică de la 83 de lei la 201lei, astfel încât să aibă şi ei ceva mai mulţi bani pentru cheltuielile curente. Este un prim pas pentru ca studenţii să aibă un trai mai bun”, a adăugat ministrul Educaţiei.

Această majorare este valabilă pentru anul calendaristic 2017, în timp ce gratuitatea pe calea ferată intră în vigoare la 1 februarie.

Secretarul de stat Gigel Paraschiv a explicat, la rândul lui, că universităţile pot decide dacă vor majora cuantumul burselor sau vor decide creşterea numărului de bursieri.

„Univeristăţile stabilesc anunal numărul de bursieri şi cuantumul burselor. De cele mai multe ori, universităţile în acord cu organizaţiile studenţeşti au optat pentru creşterea numărului de bursieri”, a mai spus Parsachiv.

„În prezent cuantumul bursei de studiu pentru un student oscilează între 300 şi 600 de lei pe lună. Din totalul fondului de burse, între 15 şi 30 la sută sunt burse sociale. Aceste burse sunt în număr mic pentru că studenţii nu depun dosarele pentru bursă în termenul prevăzut de lege. De aceea, Misterul Educaţiei intenţionează să crescă la 30 la sută numărul burselor sociale din totalul fondului de burse”, a adăugat secretarul de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul de mobilizare pentru remedierea avariilor este foarte bun, pe teren fiind 241......
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor ...
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...