Angela Merkel şi Theresa May continuă disputa privind libertatea de circulaţie a forţei de muncă

Premierul britanic, Theresa May, a reafirmat luni că obiectivele principale pe care le va urmări în negocierile privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană sunt controlul imigraţiei şi încheierea unui acord de liber schimb cu blocul comunitar, transmite agenţia EFE.
Economica.net - lun, 09 ian. 2017, 19:30
Angela Merkel şi Theresa May continuă disputa privind libertatea de circulaţie a forţei de muncă

Mesajul a fost transmis prin intermediul purtătorului de cuvânt de la Downing Street şi este o replică dată cancelarului german Angela Merkel. Aceasta din urmă a reafirmat la rândul ei în aceeaşi zi că Marea Britanie va avea acces pe piaţa comunitară după ieşirea din UE numai dacă guvernul de la Londra va menţine libertatea de circulaţie a forţei de muncă pentru cetăţenii celorlalte 27 de state membre ale UE.

Premierul Theresa May a indicat anterior că cetăţenii britanici ‘s-au pronunţat clar – la referendumul din 23 iunie – că este important ca Marea Britanie să-şi asume controlul imigraţiei’, a amintit purtătorul de cuvânt al guvernului de la Londra. Totuşi, negocierile privind Brexitul ‘nu trebuie să fie un joc cu sumă nulă’, în care să câştige numai o parte sau să nu câştige niciuna, a completat el.

‘Sunt multe ţări care au acorduri de liber schimb cu UE’, iar negocierile privind condiţiile ieşirii Marii Britanii din UE ‘trebuie să se axeze pe obţinerea unei libertăţi cât mai substanţiale pentru companiile britanice de a face afaceri pe piaţa unică’, a menţionat mai departe reprezentantul executivului de la Londra.

Într-un discurs susţinut tot luni la un congres al Federaţiei Germane a Funcţionarilor, cancelarul Angela Merkel a subliniat că este important să se menţină relaţii bune cu Marea Britanie, dar nu cu orice preţ, făcând astfel referire la problema imigraţiei.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...