Lufthansa pierde titlul de cea mai mare companie aeriană europeană în favoarea Ryanair

Compania aeriană irlandeză low-cost Ryanair a devansat compania germană Lufthansa din poziţia de cea mai mare companie aeriană europeană în funcţie de numărul de pasageri transportaţi, după ce compania germană a anunţat marţi o creştere de 1,8% a numărului de pasageri transportaţi în 2016, informează Reuters.
Economica.net - mar, 10 ian. 2017, 15:15
Lufthansa pierde titlul de cea mai mare companie aeriană europeană în favoarea Ryanair

Cei 109,7 milioane de pasageri transportaţi anul trecut de Lufthansa au fost devansaţi de cei 117 milioane de pasageri pe care Ryanair a anunţat săptămâna trecută că i-a transportat în 2016, în creştere cu 15% comparativ cu 2015.

Majoritatea companiilor aeriene low-cost au înregistrat o creştere puternică a numărului de pasageri transportaţi în 2016, Norwegian Air Shuttle raportând o creştere de 14% până la 29 milioane de pasageri, Wizz Air o creştere de 19% până la 22,7 milioane de pasageri iar EasyJet o creştere de 6,6% până la 74,5 milioane.

În încercarea de a recupera o parte din cota de piaţă pierdută în Europa, Lufthansa şi-a propus să îşi extindă marca low-cost Eurowings, graţie preluării Brussels Airlines şi a unui acord de a închiria avioane de la Air Berlin. În replică, Ryanair şi-a propus să se extindă pe piaţa din Germania, urmând ca din vara acestui an să înceapă să opereze zboruri de pe aeroportul din Frankfurt, principala bază de operaţiuni a Lufthansa.

Chiar dacă a transportat mai puţini pasageri decât Ryanair, Lufthansa a rămas cel mai mare transportator aerian din Europa în funcţie de venituri pentru că oferă mai multe zboruri pe distanţe luni şi are propriile sale divizii de catering şi mentenanţă a avioanelor.

Anterior, compania aeriană franco-olandeză Air France-KLM a raportat o creştere de 4% a numărului de pasageri până la 93,4 milioane, graţie diviziei low-cost Transavia, care a transportat cu 23% mai mulţi pasageri. De asemenea, grupul IAG a transportat 100,6 milioane pasageri în 2016, cu 14% mai mult decât în 2015.

Ryanair operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.

Te-ar mai putea interesa și
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Ce crede Călin Georgescu despre euro, bănci şi economie: „Relaţiile cu FMI, inutile şi dezavantajoase”
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Georgescu explică în cartea sa "Cumpăna României" viziunea sa......
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
E oficial. Călin Georgescu şi Elena Lasconi merg în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale 2024
Rezultate finale oficiale. După numărarea tuturor proceselor verbale din toate secţiile de votare, candidaţii Călin ...
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva ...
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.