Ţânţarii modificaţi genetic pentru a-şi ucide puii provoacă controverse

O nouă specie de ţânţari modificaţi genetic, pentru a-şi ucide singuri puii prin intermediul unei gene letale, provoacă controverse în lumea oamenilor de ştiinţă.
Economica.net - mar, 01 nov. 2011, 08:32

Există speranţe că proiectul va putea fi folosit pentru a controla bolile provocate de aceste insecte, precum malaria sau febra dengue.

Cercetarea este, însă, controversată, întrucât unii oameni de ştiinţă sunt îngrijoraţi de efectele secundare pe care le va avea asupra sănătăţii publice şi a mediului înconjurător, întrucât, o dată eliberaţi, ţânţarii modificaţi genetic nu vor mai putea fi aduşi înapoi.

O echipă britanică a dezvăluit că au existat semne pozitive în urma primei eliberări a ţânţarilor în mediu. Ei sunt modificaţi genetic pentru a da puilor o genă letală, care îi va ucide înainte să ajungă la maturitate.

Echipa de cercetare, care include experţi de la Imperial College London şi de la Liverpool School of Tropical Medicine, a eliberat ţânţari modificaţi genetic în zona Insulelor Cayman, unde ţânţarul care poartă virusul dengue, Aedes aegypti, este des întâlnit.

Studiul, publicat în revista Nature Biotechnology, a cercetat felul în care se împerechează insectele modificate genetic.

Circa 19.000 de ţânţari modificaţi genetic au fost eliberaţi pe parcursul a patru săptămâni, în 2009, într-o zonă din Insulele Cayman. Masculii modificaţi genetic reprezentau 16% din totalul ţânţarilor masculi din zona de test, iar gena letală a fost găsită în 10% din larve. Acest lucru înseamnă că masculii modificaţi genetic au avut doar jumătate din succesul celor sălbatici, o rată suficientă pentru a suprima populaţia.

Cercetătorii spun că tehnica de testare a fost sigură, întrucât au eliberat doar masculi modificaţi. Doar ţânţarii femele înteapă oamenii şi răspândesc, astfel, bolile.

Alţi oameni de ştiinţă, precum Alfred Handler, genetician la Agriculture Department din Gainesville, Florida, spun că ţânţarii pot deveni rezistenţi la gena letală,dacă sunt crescuţi în laborator, timp de generaţii întregi. În plus, 3.5% din insectele purtătoare a genei letale au ajuns la maturitate, iar sortarea masculilor, care se face manual, poate duce la eliberarea a 0.5% femele. Toate aceste probleme pot duce la creşterea temporară a răspândirii bolilor.

Te-ar mai putea interesa și
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale societăților nefinanciare s-au majorat cu 3%, până la 188 miliarde de lei
Depozitele în lei ale altor sectoare (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au majorat cu 3% (până la 188,038 miliarde lei) faţă de luna precedentă, iar faţă de......
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Furt de bijuterii de 300.000 de euro în Paris
Standul producătorului de bijuterii Mauboussin, amplasat în cadrul magazinului Le Printemps din estul Parisului, a fost ...
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
BYD, reduceri cu 11,5% la modele electrice și hibrid
Producătorul gigant chinez de vehicule electrice BYD oferă reduceri până pe 26 ianuarie la două dintre modelele sale ...
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Canalul Suez, venituri în scădere din cauza atacurilor asupra navelor comerciale
Perturbările din Marea Roşie - o consecinţă a atacurilor maritime ale rebelilor houthi din Yemen - au dus anul acesta ...