Sfaturile medicilor de familie pentru pacienţi

Medicii de familie îşi atenţionează pacienţii să rămână în casă în această perioadă, iar dacă au probleme medicale să îi contacteze imediat. De asemenea, le transmit părinţilor să nu scoată din locuinţe copiii mici, la temperaturi sub minus zece grade, scrie News.ro.
Economica.net - mie, 11 ian. 2017, 13:42
Sfaturile medicilor de familie pentru pacienţi

Medicii de familie fac mai multe recomandări pentru pacienţii lor în aceste zile cu temperaturi extreme şi polei.

„Pentru pacienţii cu boli cronice stabilizate care mai au medicaţie, vă recomandăm să vă reprogramaţi telefonic, pentru a evita să ieşiţi din case în situaţia dată”, anunţă medicii de familie prin Societatea Naţională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federaţia Naţională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF).

În plus, cele două organizaţii le recomandă pacienţilor cu boli acute şi urgenţe minore să ia legătura cu medicii de familie pentru a stabili necesitatea consultaţiei.

„Medicul de familie va decide dacă este nevoie de solicitarea ambulanţei, pentru a nu supraaglomera serviciile de urgenţă cu cazuri care mai pot fi temporizate sau nu reprezintă urgenţe reale. Pentru orice sfaturi şi întrebări legate de starea de sănătate, nu ezitaţi să sunaţi la medicii dumneavoastră de familie care sunt la cabinete şi, acolo unde există, la centrele de permanenţă. Nu ieşiţi din casă decât dacă este absolut necesar, îmbrăcaţi-vă adecvat, protejaţi-vă extremităţile, hidrataţi-vă şi hrăniţi-vă corespunzător”, mai spun medicii de familie în atenţionarea către pacienţi.

Totodată, pacienţilor le este recomandat să utilizeze medicamente simptomatice din trusa de acasă, pentru situaţii uzuale, după ce se sfătuiesc cu medicii de familie, dacă este nevoie.

„De asemenea, vă recomandăm să nu scoateţi copiii mici din case la temperaturi exterioare sub minus zece grade. Pentru sindroame febrile sau alte situaţii în cazul copiilor, sunaţi-vă medicul de familie să decideţi împreună dacă este nevoie de accesarea serviciului de ambulanţă”, spun medicii de familie.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...