„Aseară am avut un consum de gaze de 72,3 milioane de metri cubi, maxim, iar pe energie electrică a fost un maxim instantaneu, pentru că se fac medii orare, cu câţiva MW sub 10.000, care iar este considerat un maxim în ultimii 15 ani”, a spus Popescu. Ea a precizat că lucrurile sunt sub control şi că nu se aşteaptă la situaţii deosebite în alimentarea cu energie şi gaze.
‘Suntem mobilizaţi, există echipe în teren care intervin. De dimineaţă aveam din nou peste 10.000 de consumatori întrerupţi, acum sunt 2.000 şi ceva de consumatori, deci peste 8.000 care au fost alimentaţi. Analizăm în permanenţă nivelul stocurilor, al apei de pe Dunăre. Lucrurile sunt sub control, nu ne aşteptăm la situaţii deosebite’, a arătat Corina Popescu.
Referitor la consumul de gaze, Aristotel Jude, secretar de stat în cadrul aceleiaşi instituţii, a precizat că nivelul de marţi este un maxim raportat la perioada din 2012 încoace. Precedentul record a fost pe data de 12 februarie 2012, când s-a înregistrat un consum de 71,2 milioane de metri cubi.
‘Nu există probleme în ceea ce priveşte aprovizionarea cu gaze naturale în România. Consumul este acoperit de surse, iar operatorul sistemului de transport veghează în ceea ce priveşte echilibrarea comercială şi fizică a sistemului naţional de transport. Sistemul naţional de transport este în echilibru. În ceea ce priveşte stocurile din depozitele de înmagazinare subterană, la acest moment sunt de 1,58 miliarde de metri cubi, având iniţial la începutul ciclului de extracţie un stoc de 2,35 de miliarde. La momentul de faţă, din depozite se extrag undeva în jur de 26 de milioane de metri cubi, producţia internă a atins un nivel de 27,7 milioane de metri cubi, mă refer la producţia internă care este livrată în sistemul naţional de transport, cu încă 2,8 milioane de metri cubi care sunt livrate direct din câmpurile de producţie şi care nu trec prin sistemul de transport. Importul a fost undeva în jur de 14,6 milioane de metri cubi’, a precizat Jude.
Întrebat cu cât va creşte preţul gazelor pentru consumatorii casnici, ca urmare a faptului că importurile sunt mai mari, Jude a precizat că această întrebare trebuie adresată Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie, însă, opinia sa, nu va fi cazul să existe scumpiri, dată fiind perioada scurtă de temperaturi joase, perioadă la care România a făcut faţă.
Totodată, Corina Popescu a mai spus că, în această după-amiază, va avea loc o întâlnire cu reprezentanţii Apelor Române, având în vedere că nivelul Dunării este foarte scăzut.
‘Încercăm să analizăm o prognoză cât mai exactă a nivelului apei pe Dunăre, care este la un minim istoric, la valoarea cea mai mică din ultimii 10 ani, acum este în jur de 1.900 de metri cubi pe secundă. Este ger în toată Europa şi vrem o prognoză cât mai exactă pentru a putea să luăm măsurile necesare. În momentul de faţă, lucrurile sunt gestionabile’, a susţinut Popescu.
Ea a arătat că problemele încep dacă debitul va scădea sub 1.500 de metri cubi pe secundă.
‘Deci nu sunt momente de îngrijorare. Dacă vor fi momente de îngrijorare, în momentul acela ne vom îngrijora. Este destul de departe nivelul de 1.500 de metri cubi pe secundă care poate deveni critic, deci mai avem ceva spaţiu până atunci’, a mai spus secretarul de stat.
Corina Popescu a adăugat că nu mai sunt semnale de alarmă în nicio ţară din jurul nostru.