Doroş: Am decis să demisionez înainte de alegerile parlamentare. Am aşteptat înlocuitorul, care vine astăzi

Preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Dragoş Doroş, şi-a dat, joi, demisia din funcţie, însă susţine că a luat această decizie încă înainte de alegerile parlamentare de la finalul anului trecut, dar a rămas până la găsirea unui înlocuitor, care va prelua funcţia în cursul zilei de vineri.
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 08:54
Doroş: Am decis să demisionez înainte de alegerile parlamentare. Am aşteptat înlocuitorul, care vine astăzi

‘Am anunţat că vreau să plec încă dinainte de alegeri ş am rămas până a venit un înlocuitor, ca să nu rămână locul gol, pentru că ANAF este o instituţie importantă care are nevoie de continuitate. Înlocuitorul vine astăzi (vineri-n.r.)’, a declarat Doroş pentru AGERPRES.

Acesta nu a dat detalii, însă, despre înlocuitor, susţinând că este decizia premierului.

Pe de altă parte, Doroş a declarat că demisia nu are nicio legătură cu solicitarea actualului executiv de eliminare a formularului 088, privind înregistrarea firmelor în scop de TVA.

‘Acestea (eliminarea 088-n.r.) sunt lucruri care au legătură cu programul de guvernare. Fie că le fac eu sau viitorul preşedinte al ANAF, este acelaşi lucru. Nu am decis să îmi dau demisia pentru că nu vreau să umblu la 088’, a mai spus Doroş.

Pe de altă parte, el susţine că eliminarea formularului va fi însoţită de alte pârghii care să limiteze intrarea firmelor fantomă în sistem.

‘088 a fost perceput în piaţă ca o sarcină administrativă foarte grea. El a fost simplificat şi a fost uşurată sarcina administrativă în timpul anului trecut. Acum se doreşte eliminarea lui totală şi sunt convins că, dacă se elimină formularul, se vor găsi pârghiile necesare de care are nevoie ANAF să stăvilească intrarea în sistem a formelor fantomă’, a precizat fostul preşedinte al ANAF.

Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, joi, că formularul 088, de înregistrare în scop de TVA, va fi eliminat prin Ordin al preşedintelui ANAF care va fi publicat vineri în Monitorul Oficial.

‘În legătură cu 088, e o discuţie care de cel puţin doi ani de zile ţine agenda publică. Suntem în faza finală de evaluare a impactului privind eliminarea imediată a acestui formular. Credem că în cursul zilei de mâine ordinul preşedintelui ANAF va fi la Monitorul Oficial’, a afirmat Ştefan, la începutul şedinţei de Guvern.

Dragoş Doroş a susţinut, pe parcursul mandatului, că este necesară simplificarea formularului, dar a subliniat şi necesitatea menţinerii acestuia.

‘Ideea care există în spatele acestui formular va continua. El trebuie să existe, este un filtru pentru intrarea în sistemul de TVA pe care toate statele din UE îl au şi o să-l avem şi noi în continuare. Singura preocupare pe care o avem este să uşurăm sarcina administrativă de completare a lui’, a declarat Doroş în cadrul discuţiilor pe margine acestui document.

În ceea ce priveşte încasările ANAF, Doroş a declarat vineri, la Digi 24, că ‘cifrele sunt ok’.

‘O să dăm un comunicat azi cu încasările pe care le-a avut ANAF. Noi ne-am făcut planul. O să le vedeţi, cifrele sunt ok’, a spus Doroş.

Joi, ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat, la începutul şedinţei de Guvern, că există un proces de evaluare a performanţei conducerii actuale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), urmând să fie luate măsuri ‘în consecinţă’.

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...