Firea îşi doreşte ca PMB să gestioneze salubritatea şi deszăpezirea pentru zona centrală a Capitalei

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat că îşi doreşte ca PMB să gestioneze serviciul de salubritate şi deszăpezire pentru zona centrală a oraşului.
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 14:26
Firea îşi doreşte ca PMB să gestioneze salubritatea şi deszăpezirea pentru zona centrală a Capitalei

‘Sectoarele decontează toată activitatea de salubritate şi deszăpezire, implicit, din Bucureşti. Gândul meu (…) este acela ca, mai ales după experienţa acestor luni şi după nemulţumirile pe care le-am avut şi atunci când nu era zăpadă foarte multă, zona centrală a Capitalei să fie acoperită de Primăria Capitalei în ceea ce priveşte serviciul de salubritate’, a spus edilul general, vineri, într-o declaraţie acordată presei.

Ea a adăugat că, în perioada următoare, va supune atenţiei Consiliului General al Municipiului Bucureşti un proiect de hotărâre în acest sens.

‘Vom marca aceste zone centrale, am avut o primă discuţie cu toţi primarii de sectoare. Au acceptat propunerea mea, şi anume să renunţe la parte din contractele de salubritate, acoperite acum de sectoare, pentru ca acestea să fie preluate într-o hartă – am numit-o zona centrală de interes turistic-administrativ a Capitalei – unde vom avea (…) şi câteva circuite, care reprezintă cele mai importante obiective de vizitat în Capitală. Mă refer la muzee, parcuri, schituri, mănăstiri, clădiri simbolice, clădiri de patrimoniu, precum şi alte obiective, inclusiv Centrul Vechi’, a explicat ea.

De asemenea, Gabriela Firea a vorbit şi despre o actualizare a utilajelor folosite de operatorii de salubritate.

‘Capitala ar trebui să beneficieze de cel puţin câteva maşini care pot să topească zăpada rapid. O astfel de maşină am vizionat-o şi eu zilele trecute pe internet, mi-a arătat-o un specialist şi mi-a spus că ar fi bine să ne pregătim pentru anul viitor să achiziţionăm astfel de utilaje care, racordate la canalizare, ar putea să topească în timp foarte scurt o cantitate mare de zăpadă. După experienţa de anul acesta (…) vă garantez că am căpătat deja experienţă şi operatorilor de salubritate o să le mai spunem şi noi de acum ce trebuie să facă şi cu ce să se pregătească. Le mulţumesc inclusiv bucureştenilor care mi-au transmis link-uri cu utilaje de deszăpezire foarte uşor de folosit şi manevrat pentru trotuare’, a precizat primarul general.

Te-ar mai putea interesa și
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația inițială e România
Studiul de fezabilitate pentru un cablu submarin care va lega UE de Azerbaidjan va fi gata în două luni, iar destinația ...
Studiul de fezabilitate pentru proiectul cablului submarin prin Marea Neagră va fi gata în următoarele două luni, a declarat miercuri preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliyev, informează......
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul APPR e îngrijorat de implicațiile viitorului acord UE-Mercosur
Forumul Agricultorilor şi Procesatorilor Profesionişti din România (Forumul APPR) îşi exprimă îngrijorarea cu privire ...
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Fostul președinte francez, Nicolas Sarkozy, a fost condamnat la un an de monitorizare cu o brățară electronică
Curtea de Casaţie a Franţei, cea mai înaltă jurisdicţie franceză, a respins miercuri recursul fostului preşedinte ...
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
Doar 25% dintre românii de peste 15 ani au fost în vacanță anul trecut. Media UE e de 63%
România se numără printre ţările Uniunii Europene cu cele mai reduse proporţii de cetăţeni care merg în vacanţă, ...