Romcab a avut 79 de incidente de plată în trei luni, dar mai vrea 200 mil. euro din piaţă. Preşedintele CA este Sebastian Vlădescu

În ultimele trei luni, producătorul de cabluri Romcab Târgu Mureş a avut 79 de incidente legate de neonorarea unor bilete la ordin, în sumă totală de 18 milioane de lei, situaţie nemaintâlnită în ultimii şapte ani, potrivit unui raport Tradeville. Situaţia companiei este îngrijorătoare, iar compania, al cărei preşedinte al Consiliului de Administraţie este fostul ministru de Finanţe Sebastian Vlădescu, vrea să se împrumute de 200 de milioane de euro pentru a-şi plăti datoriile.
Economica.net - lun, 16 ian. 2017, 10:06
Romcab a avut 79 de incidente de plată în trei luni, dar mai vrea 200 mil. euro din piaţă. Preşedintele CA este Sebastian Vlădescu

„Potrivit informaţiilor disponibile în Centrala Incidenţelor de Plăţi, furnizate de Risco Servicii Financiare, Romcab a înregistrat 79 de incidente de plată în ultimele trei luni, fără să mai aiba înregistrate astfel de incidente în ultimii 7 ani.(…). Totalul sumelor refuzate la plată este de 18,147,715 RON. Toate incidentele se refera la bilete la ordin neonorate de Romcab”, se arată într-un raport al casei de brokeraj Tradeville, realizat la data de 13 ianuarie şi trimis clienţilor.

Din acest motiv, acţiunile producătorului de cabluri, listat la Bursa de Valori Bucureşti (simbol MCAB) au scăzut puternic.

„Actiunile Romcab au scazut ieri cu 14.92%, pana la un minim de 5.82 RON/ unitate, finalizand sedinta de tranzactionare cu un minus de 7.89%, la un pret de inchidere de 6.84 RON/actiune. Titlurile MCAB au revenit azi, insa, pe plus, tranzactionandu-se la ora 17:30 mai sus cu 6.67% fata de inchiderea de ieri”, informa Tradeville pe 13 ianuarie.

„Riscul de lichiditate ridicat al Romcab era cunoscut. Astfel, potrivit datelor disponibile pentru ultimul an fiscal (2015), rata active curente/datorii curente era usor mai mare decat 1, fata de mediana industriei de 1.52, iar testul acid, care exclude stocurile din activele curente, arată o acoperire în proportie de 36% a datoriilor pe termen scurt, departe de 97%, cat era mediana concurenţilor. Aceste date indicau potenţiale probleme de lichiditate şi de plată a datoriilor pe termen scurt”, scrie în raportul Tradeville.

„De asemenea, Romcab are o poziţie financiară îngrijorătoare, cu un raport datorii totale/activ total de peste 80%, motivat de investiţii efectuate în ultimii ani. La o comparaţie făcută recent cu companii similare din industria europeană a componentelor şi echipamentelor electrice, Romcab era una dintre cele mai îndatorate. Mai mult, fluxurile de cash arată ca Romcab se împrumută pentru a susţine activităţile de investiţii şi pentru a acoperi necesarul de numerar în exploatare, situaţie care caracterizează ultimii ani. Alt semnal negativ, numărul de zile de „inventory on hand” (intervalul de timp în care sunt, in medie, valorificate stocurile), de 190 zile, în creştere faţă de anul anterior, şi mult mai mare decât mediana în industrie de 40 zile, indică un risc mediu spre important ca firma să nu poată valorifica stocurile de produse finite”, se mai arată în raport.

Romcab Târgu Mureș este un producător de cabluri, deținut în proporție de 69,03% de omul de afaceri Zoltan Prosszer prin firma Sadalbari. Preşedininte al Consiliului de Administraţie este fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu.

Potrivit unui convocator al Adunării Generale a Acţionarilor care va avea lor la finalul acestei luni, compania are în vedere o emisiune de titluri, aranjată de Investec Bank plc, în valoare de maximum 200 de milioane de euro, cu o maturitate cuprinsă între 3 şi 10 ani, pentru care emitentul va plăti o dobândă de maximum 9,99% pe an. Ca o soluţie alternativă, compania ar intenţiona să se împrumute de cei 200 de milioane de euro (maximum), în aceleaşi condiţii.

Sumele obţinute vor fi folosite „pentru rambursarea datoriilor existente în acest moment în companie, respectiv pentru asigurarea capitalului de lucru necesar în vederea susţinerii planului de afaceri strategic al companiei”.

Cei de la Tradeville spun că intenţia conducerii companiei de a se împrumuta la acest nivel ridică unele semne de întrebare, şi spun chiar că se pune întrebarea dacă producătorul de cabluri mai este solvabil. Iată ce scrie în raport:

„Prin convocarea AGEA pentru 30/31 ianuarie cu scopul de a aproba o emisiune de obligaţiuni denominate în euro/împrumut, in valoare de maxim 200 milioane EUR (adica aproape cât toate datoriile financiare, comerciale şi de alta natura ale Romcab), pe termen de 3 pana la 10 ani, cu o dobanda de maxim 9.99% pe an, ridica un semn de intrebare cel putin cu privire la motivatiile luarii unei astfel de decizii de schimbare a structurii de capital.

Practic, singura explicatie plauzibila în cazul unei astfel de decizii este că managementul este conştient de riscurile mari privind un blocaj de lichiditate. În prezent, rămâne întrebarea dacă Romcab este solvabilă, riscul de lichiditate practic concretizandu-se.

O emisiune de obligaţiuni în euro la valoarea maxima si la randamentul maxim posibile conform propunerii din convocatorul adunarii generale a actionarilor – care ar plasa Romcab in categoria high yield bonds (cu risc si randament ridicat) – cheltuielile financiare de 89.9 milioane RON ar fi acoperite de profitul operaţional înainte de dobânzi, impozite şi amortizare, EBITDA. Romcab are un EBITDA de 105.8 milioane RON TTM (în ultimele patru trimestre).

Totusi, rămân alerte cu lumină roşie. Durata de valorificare a stocurilor indică dificultăţi legate de vânzarea acestor stocuri, cu un nivel relativ mare. Mai mult, compania nu a reuşit să genereze în ultimii doi ani cash flow pozitiv din exploatare, iar o prelungire a acestei situaţii de deconectare faţă de contul de profit şi pierderi poate indica fie o companie în faza de creştere, fie nesustenabilitatea pe termen lung a profiturilor raportate”.

Romcab este deţinută în proporţie de 69% de Sadalbari SRL, iar restul este deţinut de persoane fizice şi juridice. 

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...