Prezentând o atenţie deosebită în ceea ce priveşte un stil de viaţă sănătos pentru animalul de companie, hrana pentru patrupezi se alege având în vedere talia, vârstă şi nevoile speciale ale acestora, se arată într-un comunicat al companiei.
‘În egală măsură, observăm că tendinţa românilor este de a-şi îndreaptă atenţia către conţinutul hranei, dorind ca aceasta să poată oferi un echilibru optim între nivelurile de proteine, vitamine, grăsimi şi fibre’, a declarat Mugurel-Horia Rusu, director general Hornbach România.
Potrivit acestuia, pe lângă hrană, în coşurile de cumpărături pentru patrupezi, ale celor care cumpără de la Hornbach, se mai regăsesc şi accesorii precum zgărzi, lese, jucării, precum şi produse de întreţinere cum ar fi şampon, pieptene sau ghilotină pentru gheare.
Toate cele şase magazine Hornbach din România vor organiza, pe parcursul lunii ianuarie, o expoziţie dedicată hranei pentru câini sub marca proprie Mr. Beef. Celelate branduri din acest sortiment vor putea fi găsite la rafturile din zona Acvaristică şi ZOO.
Hornbach este o companie multinaţională care a înregistrat în exerciţiul financiar 2015/2016 o creştere cu peste 5% a cifrei de afaceri, comparativ cu perioada anterioară.
Fondată în anul 1877, Hornbach activează în domeniul construcţiilor şi grădinăritului şi deţine 154 de magazine mixte de materiale de construcţii şi grădinărit, în ţări precum Germania, Austria, Olanda, Luxemburg, Elveţia, Cehia, Slovacia, Suedia şi România, dintre care şase în România (Bucureşti Berceni, Bucureşti Militari, Bucureşti Baloteşti, Braşov, Timişoara şi Sibiu).