Ce spun asociaţiile magistraţilor despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului penal

Asociaţiile magistraţilor, reunite miercuri la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), au arătat că nu susţin ordonanţele privind graţierea şi modificarea unor legi ale justiţiei, fără o dezbatere publică a acestor acte normative, precizând că este discutabilă urgenţa lor, din punct de vedere constituţională.
Economica.net - mie, 18 ian. 2017, 15:34
Ce spun asociaţiile magistraţilor despre ordonanţele privind graţierea şi modificarea Codului penal

Dragoş Călin, preşedintele Forumul Judecătorilor, a spus că aminstia şi graţierea nu sunt recomandate în acest moment, putând fi găsite, în doi ani, soluţii la suprapopularea închisorilor.

„Ne-am pronunţat ieri (marţi, n.r.), în sensul că amnistia şi graţierea nu sunt recomandate în acest moment. Statul român va beneficia probabil, ca urmare a hotărârii-pilot care va fi dată (hotărâre a CEDO n.r) de o perioadă de clemenţă. Nu ştim cât va fi. Posibil să fie un an, posibil să fie doi ani, în care să se poată găsi soluţii alternative pentru a descongestiona, în parte, penitenciarele. (…) Este discutabilă în primul rând urgenţa pentru o astfel de ordonanţă din punct de vedere constituţional. Nu ştiu în ce măsură se va putea dovedi o astfel de urgenţă. Sunt dispoziţii care au fost declarate neconstituţionale de trei, patru ani şi care nu au găsit în timpul acesta niciun fel de soluţionare. Spre exemplu, procedura de revocare a membrilor CSM este declarată neconstituţională de trei ani sau poate de mai mult”, a declarat judecătorul Călin după şedinţa CSM.

El a mai arătat că, deşi avizul pentru legile justiţiei este unul consultativ, acesta este foarte important.

„Cred că punctul de vedere al CSM-ului este extrem de important într-o democraţie. Chiar dacă e un aviz consultativ, trebuie să fie avut în vedere pentru că el reprezintă, practic, punctul de vedere al uneia dintre puterile statului”, a completat Călin.

La rândul ei, Andreea Ciucă, preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România (AMR), a declarat că, oricât ar fi o lege de urgentă, ea trebuie pusă în dezbatere publică, fie şi doar pentru o perioadă scurtă de timp.

„Nu suntem de acord ca principiu, în calitatea de reprezentanţi ai asociaţiilor profesionale şi pentru respectarea tehnicii de adoptare a actelor normative, să vedem o ordonanţă pe care nu am văzut-o. Cu alte cuvinte, trebuie pus proiectul, trebuie făcut public, trebuie lăsată posibilitatea ca noi, în calitate de magistraţi, cât şi opinia publică, să vadă ce se umăreşte prin noul act normativ şi să ne putem expune părerea. Să aflăm de la o clipă la alta că se întâmplă ordonanţa de urgenţă nu este deloc o situaţie fericită.(…) Indiferent cum s-ar numi cetăţeanul României, dacă este vorba despre un cadou dat împotriva legii penale, nu ne interesează cum îl cheamă. Nu este fundamentat, nu putem să îl susţinem. Este fundamentat, îl vom susţine. Guvernul ar trebui să ţină cont de părerea specialiştilor”, a arătat judecătoarea Andreea Ciucă.

Dana Gîrbovan, preşedintele Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România (UNJR), a declarat după aceeaşi întâlnire de la CSM: „Am spus deja despre graţiere că este o chestiune de politică penală, că problema penitenciarelor este una reală şi continuă. Repet, depinde de soluţia legislativă aleasă.”

Te-ar mai putea interesa și
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână pentru 12 decembrie 2024, având în vedere că lucrările de înlocuire la......
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi un nou ajutor de la Banca Mondială, în scopuri sociale și umanitare
Ucraina va primi în curând 4,8 miliarde de dolari de la Banca Mondială în scopuri sociale şi umanitare, a anunţat vineri ...