Londra va insista pentru un acord comercial cu UE pentru menţinerea nivelului de trai, dar speră să fie competitivă independent

Marea Britanie vrea un acord comercial complet cu Uniunea Europeană după Brexit, a afirmat, la Davos, ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond, avertizând că, dacă nu îl va obţine, Londra va căuta alte metode pentru a rămâne competitivă, în timp ce premierul Theresa May are o viziune globală.
Economica.net - vin, 20 ian. 2017, 07:07
Londra va insista pentru un acord comercial cu UE pentru menţinerea nivelului de trai, dar speră să fie competitivă independent

„Trebuie să rămânem competitivi. Cea mai bună modalitate în acest sens este să avem o relaţie comercială completă cu Uniunea Europeană, cei mai apropiaţi vecini”, a declarat Philip Hammond la Davos, potrivit site-ului agenţiei Reuters.

„Dar, în cazul în care nu vom obţine un astfel de acord, va trebui să găsim alte modalităţi pentru a menţine competitivitatea, deoarece prima obligaţie a Guvernului este să ne asigurăm că oamenii vor menţine standardul de trai”, a subliniat Hammond.

La rândul său, în discursul rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul Theresa May a promis că Marea Britanie va fi apărătorul comerţului liber şi globalizării. „Vreau să explic modul în care Marea Britanie – o ţară care a fost frecvent în centrul schimbărilor economice şi sociale – va accelera eforturile pentru asumarea unui nou rol de conducere, ca fiind cel mai puternic avocat în lume pentru afaceri, pieţe libere şi comerţ liber. Decizia noastră de ieşire din Uniunea Europeană nu a fost o respingere a prietenilor noştri europeni, cu care avem interese, valori comune şi alte lucruri. Nu a fost o încercare de a deveni mai distanţi faţă de ei sau de a înceta cooperarea care a ajutat continentul nostru să fie sigur şi puternic”, a insistat Theresa May.

Premierul Theresa May a semnalat marţi că Marea Britanie nu va rămâne membră a pieţei unice a Uniunii Europene, dar doreşte un acord pentru menţinerea accesului la uniunea vamală europeană.

În replică, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, consideră că abordarea premierului britanic, Theresa May, este „realistă”, explicându-i că celelalte 27 de state ale Uniunii Europene sunt unite şi aşteaptă declanşarea procedurii ieşirii Marii Britanii din UE. „Este un proces trist, sunt vremuri suprarealiste, dar cel puţin avem un anunţ realist pe tema Brexit. Cele 27 de state UE sunt unite şi pregătite de negocieri după activarea Articolului 50” al Tratatului UE, a reacţionat Donald Tusk prin Twitter.

Partidul Laburist şi Partidul Independenţei Marii Britanii, aflate în opoziţie, au denunţat planul anunţat de premierul conservator Theresa May privind ieşirea din UE, avertizând că nivelul de trai al britanicilor riscă să scadă şi că liderul de la Londra evită, în practică, votul Parlamentului.

Băncile Goldman Sachs şi UBS au avertizat Guvernul britanic că vor reduce în total cu 4.000 numărul locurilor de muncă din Londra, urmând să transfere activităţi în Uniunea Europeană în contextul Brexit, după ce HSBC a făcut un anunţ similar.

Uniunea Europeană trebuie să se asigure că Marea Britanie nu va beneficia, după Brexit, de condiţii mai bune decât ale celorlalte 27 de state membre, a cerut premierul Slovaciei, Robert Fico, în timp ce cancelarul german, Angela Merkel, a dat asigurări că Londra nu va avea tratament preferenţial. „Sunt convins că, în niciun caz, viitorul acord nu va fi pentru Marea Britanie mai favorabil decât actuala apartenenţă la UE”, a declarat Robert Fico. „Negocierile pe tema Brexit vor fi foarte dure şi ar fi greşit ca cele 27 de state care vor rămâne în UE să ajungă în poziţii mai slabe, iar Marea Britanie într-o poziţie mai puternică”, a subliniat Robert Fico.

La rândul său, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a salutat anunţul premierului britanic, Theresa May, privind intenţia ieşirii ţării de pe piaţa comunitară. Merkel consideră că, prin acest anunţ, Londra confirmă înţelegerea faptului că nu poate fi selectivă cu normele fundamentale europene. „Marea Britanie nu va putea fi selectivă în negocierile Brexit”, a afirmat Angela Merkel, reiterând că accesul la piaţa internă a UE este condiţionat de respectarea celor patru libertăţi fundamentale – circulaţia persoanelor, bunurilor, serviciilor şi capitalului. „Discursul premierului Theresa May ne-a oferit o impresie clară despre modul în care Marea Britanie vrea să procedeze. Ideea centrală este că Europa nu se va lăsa divizată; ne vom asigura de acest lucru printr-un dialog foarte intens”, a subliniat Angela Merkel.

Germania avertizează Marea Britanie să evite practicile neconcurenţiale, amintind de regulile G20

Marea Britanie va trebui să evite obţinerea de avantaje concurenţiale prin diminuarea impozitelor corporatiste, avertizează Wolfgang Schäuble, ministrul german de Finanţe, amintind că Londra a asumat angajamente în acest sens în cadrul Grupului economiilor dezvoltate G20.

Londra nu trebuie să obţină, după Brexit, avantaje concurenţiale prin reducerea impozitelor companiilor, a declarat Wolfgang Schauble, amintind că Grupul G20, din carea Marea Britanie face parte, a stabilit reguli în acest sens în anul 2015.

„O economie cu adevărat globală trebuie să respecte angajamentele asumate la nivel global…”, a afirmat Wolfgang Schäuble, citat de site-ul agenţiei Reuters, în contextul în care Guvernul de la Londra susţine că Marea Britanie va asuma un rol economic mondial după Brexit.

La rândul său, în discursul rostit la Forumul Economic Mondial de la Davos, premierul Theresa May a promis că Marea Britanie va fi apărătorul comerţului liber şi globalizării.

Te-ar mai putea interesa și
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere cu frontierele terestre la spaţiul Schengen, a......
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel mondial – Reuters
Gigantul Bosch, cu peste 10.000 de angajaţi în România, anunță concedierea a mai bine de 5.000 de angajaţi la nivel ...
Gigantul german din domeniul ingineriei Robert Bosch a anunţat că intenţionează să concedieze până la 5.500 de angajaţi, ...