Potrivit datelor studiului, 1% dintre respondenţi au indicat că, în prezent, folosesc energia solară pentru încălzirea casei şi tot 1% au menţionat că au dezvoltat sisteme bazate de energia geotermală.
Energia solară este indicată drept variantă ideală pentru încălzirea caselor şi de către respondenţii din alte ţări. Italienii şi ungurii sunt cei mai favorabili acestei resurse, 60% dintre cei chestionaţi arătând că ar opta fără rezerve pentru un astfel de sistem de încălzire. Cel mai puţin interesaţi de căldura de la soare sunt britanicii. Doar 38% dintre aceştia ar dori să-şi încălzească locuinţele pe baza energiei solare, iar alţi 36% ar prefera în continuare încălzirea pe bază de gaze naturale.
În multe ţări europene, lemnul continuă să fie utilizat în mare măsură drept combustibil. Aproape o treime (31%) dintre cetăţenii maghiari folosesc lemnul pentru încălzirea caselor, aceştia fiind urmaţi de cehi (20%) şi români (19%).
De asemenea, 10% dintre românii intervievaţi au declarat că folosesc dispozitive electrice de tipul radiatoarelor/caloriferelor electrice pentru încălzire, ponderea utilizatorilor din România a acestui tip de încălzire fiind sub cea a celor din Marea Britanie (18%), dar mult peste cea a celor din Italia, unde doar 1% au declarat că folosesc surse de încălzire alimentate cu energie electrică.
Cărbunele şi combustibilii petrolieri au un rol mai degrabă neglijabil pe piaţa de încălzire a locuinţelor din Europa Centrală şi de Est, ceea ce vine să contrazică percepţia comună conform căreia respectivele resurse ar fi utilizate pe scară largă în această zonă.
Studiul ‘Trăind în Europa’ a fost realizat în luna decembrie 2016, în cadrul căruia au fost chestionaţi aproximativ 8.000 de oameni din Germania, Marea Britanie, Italia, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia şi Ungaria.