„M-am întors de la instalarea preşedintelui Americii şi l-am găsit pe preşedintele României în fruntea unei noi mineriade, o manifestaţie neautorizată, împotriva guvernului României, împotriva ordinii constituţionale şi împotriva votului popular din 11 decembrie, sabotând legalitatea care stă la baza statului de drept. Preşedintele ţării s-a situat azi în afara legii, vizând avantaje politice personale şi cerând aberaţii constituţionale: retragerea unor ordonanţe, mai ales a unora care nu au fost date”, a scris Liviu Dragnea pe Facebook, duminică seară.
Preşedintele PSD a susţinut că este „un început de lovitură de stat”.
„De fapt, preşedintele Iohannis vrea, aşa cum a vrut şi fostul preşedinte Băsescu, să pună în cătuşe puterea legitimată prin votul democratic. Vrea ca în continuare România să fie condusă de instituţii fără legitimitate democratică, prin teroare, iar românii să rămână prizonierii unor puteri nealese. Am spus în campanie că vreau ca românii să trăiască liberi în ţara lor, fără teama că sunt ascultaţi, urmăriţi, hăituiţi, şantajaţi şi nedreptăţiţi. Nu-mi iau cuvintele înapoi. Susţin acţiunile împotriva corupţiei, dar împotriva adevăratei corupţii”, a completat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Liviu Dragnea a mai spus că a cerut MAI să retragă jandarmii din faţa sediului PSD, deoarece social-democraţii nu au de ce să fie apăraţi.
„Astă seară am solicitat Ministrului de Interne să retragă jandarmii din faţa sediului PSD, fiindcă eu consider că PSD n-are motive să fie apărat. PSD e apărat de ideile lui politice, de programul de guvernare şi de suportul popular”, a precizat liderul PSD.
Acesta i-a asigurat pe români că „nu-i va mai permite” lui Klaus Iohannis să „răstoarne ordinea constituţională”.
„Îi asigur pe români că nu-i voi mai permite preşedintelui Iohannis să răstoarne ordinea constituţională, să uzurpe calităţi oficiale intrând abuziv în şedinţele de guvern sau să incite la dezordine socială şi violenţă. Vreau ca programul de guvernare să fie pus în practică în totalitate. Dincolo de jocul politic egoist al preşedintelui Iohannis, viaţa românilor are nevoie de bunăstare şi siguranţă”, a conchis Liviu Dragnea.
Peste 20.000 de oameni au protestat, duminică seară, în Capitală faţă de proiectele de ordonanţă ale Guvernului privind graţierea şi modificarea codurilor penale. Manifestaţia, care a durat patru ore, a început în Piaţa Universităţii, de unde oamenii au plecat în marş spre Piaţa Victoriei, iar de acolo la sediul PSD.
La manifestaţia din Piaţa Universităţii s-a aflat, timp de aproximativ 15 minute, şi preşedintele Klaus Iohannis, care a fost aplaudat de către protestatari şi i-a fost scandat numele. ”Avem preşedinte”, ”Iohannis e cu noi”, ”România cere: fără graţiere”, au strigat oamenii.
Şeful statului a stat aproximativ un sfert de oră în mijlocul manifestanţilor şi a spus că este inadmisibil să fie schimbate legile în modul în care se intenţionează şi că oamenii au de ce să fie indignaţi. ”O gaşcă de oameni politici cu probleme penale vrea să schimbe legislaţia din România, vrea să slăbească statul de drept. Ori aşa ceva nu se poate admite. Este inadmisibil să se schimbe legislaţia şi zeci, sute de politicieni certaţi cu legea să se găsească cu dosarele curate şi să continue fărădelegile. Românii, pe bună dreptate, sunt indignaţi”, a spus Iohannis la sosire.