Preşedintele Donald Trump urmează să semneze un ordin executiv pentru a retrage Statele Unite din Parteneriatul Trans-Pacific – presă

Preşedintele Donald Trump ar urma să semneze luni un ordin executiv pentru a retrage SUA din Parteneriatul Trans-Pacific (TPP), respectându-şi o promisiune importantă din campania electorală, potrivit unor surse din Casa Albă. După câştigarea alegerilor prezidenţiale, miliardarul republican a promis că va retrage din prima zi de mandat naţiunea din TPP, susţinând că acordul comercial este un dezastru pentru Statele Unite, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 23 ian. 2017, 14:20
Preşedintele Donald Trump urmează să semneze un ordin executiv pentru a retrage Statele Unite din Parteneriatul Trans-Pacific - presă

Casa Albă a anunţat programul oficial pentru ziua de luni, care include semnarea mai multor ordine executive începând de la ora locală 10.30 (17.30 ora României) în Biroul Oval.

Parteneriatul Trans-Pacific (TPP) este unul dintre cele mai ample acorduri comerciale negociate de preşedintele Barack Obama şi a reprezentant una dintre priorităţile sale economice pentru Statele Unite. Negocierea TPP a durat opt ani, dar acesta trebuie ratificat de cel puţin şase ţări care reprezintă cel puţin 85% din producţia economică a semnatarilor pentru a intra în vigoare.

Un număr de 12state au semnat acordul comercial, printre care se numără: SUA, Japonia, Malaysia, Vietnam. Singapore, Brunei, Australia, Noua Zeelandă, Canada, Mexic, Chile şi Peru.

TPP-ul este menit că consolideze relaţiile economice dintre aceste ţări, prin reducerea taxelor şi protejarea comerţului, ca metodă de creştere economică.

De asemenea, preşedintele ar urma să lanseze renegocierea NAFTA cu Mexic şi Canada.

”Vom începe negocierile care au legătură cu NAFTA. Vom începe renegocierea NAFTA, privind imigraţia şi securitatea la frontieră”, a declarat Donald Trump în cadrul ceremoniei de învestire de la Capitoliu.

În timpul campaniei electorale, preşedintele republican a susţinut că vrea să obţină termeni mai favorabili cu privire la situaţia de securitate pentru Statele Unite prin intermediul renegocierii NAFTA.

Te-ar mai putea interesa și
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare de 30 de milioane de euro....
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză e suspectată în ancheta privind secționarea a două cabluri de telecomuncații din Marea Baltică
O navă chineză imobilizată de trei zile în apropierea coastelor Danemarcei se află în centrul suspiciunilor şi demersurilor ...