Ministrul Turismului a declarat că cel târziu de la 1 iulie, angajaţii din sistemul public vor primi un tichet de vacanţă. Potrivit legii, se pot acorda tichete de vacanţă cu o valoare maximă a şase salarii de bază minime brute pe ţară.
Un proiect de Ordonanţă de urgenţă pus în dezbatere de Ministerul Finanţelor la începutul acestei săptămâni prevede suspendarea acordării de premii, tichete cadou, tichete de masă, vouchere de vacanță, ajutoare/indemnizații la ieșirea la pensie/trecerea în rezervă, pentru perioada 1 martie – 2017. Efortul bugetar generat de acordarea acestora, inclusiv a voucherelor de vacanţă, ar fi de 17,26 miliarde lei, mai arată documentul citat.
Întrebat de ECONOMICA.NET cum vor primi bugetarii vochere de vacanţă în acest context, ministrul Turismului, Mircea Dobre, spune că în vechea lege se făcea referire la şase tichete.
„Din momentul în care vom legaliza, adică vom veni cu temeiul legal pentru un tichet, atunci cealaltă se abrogă vizavi de cele şase tichete. Când am venit cu progamul de guvernare, am spus foarte clar şi sigur că la ora actuală, bugetul statului poate să suporte un tichet de vacanţă petru fiecare angajat din sistemul public. Nu şase”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Mircea Dobre, ministrul Turismului.
Şeful PSD, Liviu Dragnea, anunţa în decembrie 2015 că de la 1 martie, fiecare bugetar va primi un tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei.
Dacă toţi bugetarii ar primi un singur tichet de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, atunci efortul bugetar se ridică la circa 1,72 miliarde de lei, adică circa 383 de milioane de euro. Peste 1,19 milioane de posturi erau ocupate în instituţiile şi autorităţile publice la sfârşitul lunii noiembrie 2016, arată datele Ministerului Finanţelor.
Anul trecut, doar angajaţii din sectorul privat au beneficiat de tichete de vacanţă, care pot fi cheltuite doar pentru călătoriile în ţară. Agenţia de turism Eximtur, una dintre cele mai mari din România, a vândut anul trecut vacanţe pe vouchere de 1 milion de euro.