Iohannis: Avem nevoie de societăţi democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat miercuri în plenul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) că este nevoie de societăţi democratice, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor.
Economica.net - mie, 25 ian. 2017, 11:25
Iohannis: Avem nevoie de societăţi democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor

‘Avem nevoie de societăţi democratice solide, în care majorităţile nu abuzează de drepturile lor legitime numai pentru că sunt o majoritate, de societăţi în care principiul cooperării loiale şi constructive între instituţiile democratice funcţionează ireproşabil. Într-o societate democratică, critica normală exercitată de opoziţie nu poate fi văzută ca element distructiv şi nu poate fi interpretată ca lipsă a acceptării rezultatelor scrutinului democratic. Este doar o parte – la fel de legitimă ca efortul şi activitatea majorităţii – a unui sistem democratic liberal sănătos, de care cu toţii avem nevoie dacă dorim să gestionăm cu succes actualele provocări ale prezentului’, a declarat şeful statului la APCE.

El a amintit că pe 6 aprilie, împreună cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland, va inaugura la Bucureşti o Conferinţă Internaţională organizată în colaborare cu Comisia de la Veneţia cu privire la Rolul majorităţii şi al opoziţiei într-o societate democratică.

‘Este un subiect de mare actualitate, în contextul anumitor evoluţii din unele state membre. Apreciez iniţiativa secretarului general, care a solicitat Comisiei de la Veneţia să elaboreze un set de linii directoare privind această chestiune’, a afirmat Iohannis.

Preşedintele a precizat că relevanţa Comisiei de la Veneţia trebuie accentuată, în contextul diferitelor evoluţii din unele democraţii europene, amintind că România a beneficiat de expertiza acestei instituţii începând cu avizul privind prima Constituţie democratică a României, din 1991, până la asistenţa cu privire la multe acte legislative esenţiale funcţionării statului de drept în România.

‘Comisia trebuie să fie susţinută în exercitarea atribuţiilor sale de gardian al democraţiei prin drept, iar România va continua să sprijine eforturile sale’, a completat şeful statului.

Te-ar mai putea interesa și
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ca acesta să preia conducerea PNL, arătând, însă, că "decizia va fi......
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Politica monetară a BCE nu trebuie să rămână restrictivă prea mult timp
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica ...