Remus Vulpescu a fost numit consilier personal al ministrului Energiei, Toma Petcu

Remus Vulpescu, printre altele fost şef al Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizătii în Industrie (OPSPI), a fost numit consilier al ministrului Energiei, Toma Petcu.
Mihai Nicuţ - joi, 26 ian. 2017, 08:04
Remus Vulpescu a fost numit consilier personal al ministrului Energiei, Toma Petcu

„Domnul Remus Vulpescu a fost numit consilier personal al domnului Toma-Florin Petcu prin Ordinul Ministrului Energiei nr. 24/12.01.2017”, se arată într-un răspuns al Ministerului Energiei la solicitarea ECONOMICA.NET.

Remus Vulpescu este în prezent director al producătorului de componente pentru industria aeronautică Romaero Băneasa, companie aflată în subordinea Ministerului Economiei. El a fost totodata şi preşedinte al consiliului de administratie al Hidroelectrica, iar in vara lui 2012 semna pentru intrarea în insolvenţă a companiei.

Cea mai cunoscută funcţie a lui Vulpescu a fost cea de preşedinte al OPSPI, iar în mandatul său a fost scos la privatizare combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea. La acea data omul de televiziune Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru cumpărarea combinatului, dar aceasta a eşuat pentru că nu a putut face dovada că are şi banii necesari pentru plata acţiunilor.

Anterior, Vulpescu a fost şef al Corpului de control al fostului premier Victor Ponta.

Recent, Vulpescu a mai ocupat şi funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al Rompetrol Rafinare Constanţa (unde statul este actionar), a mai fost membru în Consiliul de Administraţie al Transgaz şi director al producătorului de echipamente energetice Vulcan Bucureşti, companie deţinută de omul de afaceri Ovidiu Tender, dar intrată ulterior în insolvenţă şi administrate de firma EuroInsol, a cunoscutului Remus Borza.

Te-ar mai putea interesa și
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife va deschide complet un nou spital la Craiova cu 87 de paturi la începutul anului viitor
MedLife a inaugurat, ieri, noului Spital MedLife Craiova, o investitie de aproape 6 milioane euro, Noul spital se intinde pe o suprafata de 3400 mp și va fi complet deschis la începutul lui 2025....
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, ...
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...