Europharm Distribuţie îşi schimbă toată flota auto cu vehicule hibride, o investiţie de un milion de euro

După recenta achiziție de către Interbrands Marketing & Distribution SRL (IBR), Europharm Distribuție (EPH) anunță înlocuirea integrală a flotei auto utilizate în mare parte de către forța de vânzări. 
Economica.net - joi, 26 ian. 2017, 12:55
Europharm Distribuţie îşi schimbă toată flota auto cu vehicule hibride, o investiţie de un milion de euro

Un număr de peste 80 de autoturisme vor fi înlocuite până la finalul lunii ianuarie 2017 cu modelele hibrid Toyota Auris Terra și Toyota Yaris, în cadrul unui parteneriat strategic încheiat între IBR și Toyota în România. Aceste noi vehicule vor alcătui cea mai mare flotă de automobile hibride a unui distribuitor de produse farmaceutice din România, susţine compania, printr-un comunicat de presă.

Investiția totală a EPH se ridică la un milion de euro. În ultimele 12 luni, EPH a reînnoit și flota de transport marfă, printr-o investiție de 1.500.000 de euro, precizează Europharm.

„Este responsabilitatea noastră, ca unul dintre cei mai importanți jucători din piața de distribuție farmaceutică, să oferim soluții reciproc avantajoase pe termen lung. Înlocuirea flotei de autoturisme utilizate de către forța noastră de vanzâri cu mașini hibride este un demers prin care ne asigurăm că îndeplinim acest angajament. Și nu ne vom opri aici. În 2017, strategia noastră prevede continuarea investițiilor, atât pentru extinderea și îmbunătățirea calității serviciilor oferite clienților nostri, cât și pentru creșterea acoperirii geografice a zonelor rurale și urbane mici”, declară Georgi Roussev, Director General EPH.

„Decizia de a achiziționa automobile eco este rezultatul unei prime sinergii a EPH cu IBR. În 2015, IBR a anunțat consolidarea parteneriatului său cu Toyota România printr-un nou acord privind înlocuirea în întregime a flotei sale auto cu vehicule hibride Toyota. În data de 1 noiembrie 2016 a fost finalizată achiziția EPH de către grupul IBR, de la grupul GSK. În urma acestei tranzacții, EPH rămâne o companie de sine stătătoare în cadrul grupului IBR, iar rolul său nu va fi schimbat odată cu preluarea dreptului de proprietate: EPH va contribui la modelarea mediului de afaceri din domeniul sănătății, cu scopul de a îmbunătăți viața pacienților din România”, se arată în comunicat.

EPH este activă pe piața autohtonă de peste 20 de ani, cu vânzări de 200 de milioane de euro. Compania are în prezent în jur de 500 de angajați care lucrează în 11 depozite, distribuie peste 3500 de produse de la 90 de furnizori locali și internaționali și asigură livrarea în peste 5500 de puncte de vânzare: farmacii independente, lanțuri de farmacii cu acoperire națională, spitale și alte tipuri de clienți.

INTERBRANDS Marketing & Distribution S.R.L. face parte din Sarkis Group International, având linii de business dezvoltate în România, Bulgaria, Cipru, Belarus, Liban, Qatar, Irak și Libia.

Te-ar mai putea interesa și
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Turcia – Erdogan va discuta cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, despre războiul din Ucraina
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan va discuta luni despre cele mai recente evoluţii din războiul Rusia-Ucraina cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, în cadrul vizitei acestuia la Ankara,......
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Cristian Buşoi, despre conducerea PNL: Există argumente extrem de puternice în favoarea lui Ilie Bolojan
Liberalul Cristian Buşoi a declarat luni că există argumente "extrem de puternice" în favoarea lui Ilie Bolojan pentru ...
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
ROBOR a urcat la 5,81% pe an
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, ...
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Utilizarea Inteligenței Artificiale începe să fie reglementată
Companiile care achiziţionează şi utilizează sisteme de Inteligenţă Artificială (IA) cu grad ridicat de risc la locul ...