Cum va arăta coşul global de energie al viitorului

Mixul energetic la nivel global se va schimba în următorii ani. Petrolul va continua să rămână cea mai utilizată materie primă energetică, dar ponderea sa în consumul global va scădea.
Mihai Nicuţ - sâm, 28 ian. 2017, 22:07
Cum va arăta coşul global de energie al viitorului

Cererea globală de energie va creşte cu 1,3% pe an în perioada 2015-2035, în cea mai mare parte din partea economiilor energente, China şi India fiind respnsabile pentru jumătate din acest procent, potrivit ediţiei din 2017 a raportului „Energy Outlook”, al British Petroleum (BP).

Combustibilii fosili vor continua să reprezinte cea mai importantă sursă de energie, dar ponderea lor în mixul global va scădea, la orizontul anului 2035. Iată cum va arăta coşul global de energie, atunci:

Petrolul va continua să rămână cea mai importantă resursă energetică a lumii, şi în 2035, dar, cu un ritm de creştere anuală a consumului de doar 0,7%, va reprezenta doar 29% din mixul energetic global, în anul 2035. Cu trei puncte procentuale mai puţin decât în 2015, potrivit calculelor celor de la BP.

Gazele naturale vor ajunge a doua sursă de energie a lumii. Ritmul anual de creştere a consumului, va fi, în perioada 2015-2035, de 1,6%, deci de două ori mai ridicat decât în cazul petrolului. Cu această creştere, gazele naturale vor asigura 25% din consumul global de energie la finalul perioadei analizate, în creştere cu un punct procentual faţă de ponderea de acum. Va fi a doua resursă energetică a lumii, depăşind cărbunele.

Ponderea cărbunelui în mixul energetic global va scădea de la 29%, cât reprezenta în anul 2015, la 24%, în 2035, cărbunele devenind astfel a treia resursă de energie a lumii. Cererea de cărbune va continua să crească, dar ritmul se va diminua dramatic. Va fi de doar 0,2% pe an, în condiţiile în care în ultimii 20 de ani producţia a crescut cu 2,7% pe an.

Regenerabilele, inclusiv biocombustibilii, vor fi a patra componentă a coşului energetic global în anul 2035. Sectorul va asigura 10% din consumul global de energie, în anul 2035, în condiţiile în care în 2015 ponderea era de doar 3%. De fapt, energia solară şi cea eoliană vor consemna cea mai mare creştere, de opt, respectiv patru ori, în 2035 faţă de 2015, în termeni de consum. În total, pe acest segment, creşterea anuală va fi de 7,1% până în 2035.

Energia hidro va avea aceeaşi pondere în mixul energetic global, în anul 2035, ca şi în 2015, respectiv 7%. Dacă în perioada 1995-2015, producţia de energie din surse hidro avansa cu 2,3% pe an, în anii 2015-2035 creşterea va fi de 1,8%.

Energia nucleară va reprezenta 5% din coşul global, la nivelul anului 2035, de la 4%, în anul 2015. Dacă în cei 20 de ani dinainte de 2015 energia nucleară a consemnat o creştere de 2,3% pe an, această creştere se va accelera în perioada 2015-2035 la 2,3% pe an.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...