Un purtător de cuvânt al MES a subliniat că traiectoria finanţelor publice ale Greciei, convenită de autorităţile de la Atena cu creditorii din zona euro, este credibilă şi susţinută de măsuri de rezervă în cazul unor evenimente neprevăzute. ‘Credem că povara datoriei Greciei este gestionabilă, dacă reformele convenite vor fi implementate în totalitate, graţie condiţiilor excepţional de favorabile ale împrumuturilor oferite de MES pe termen lung precum şi a măsurilor adoptate recent de reducere a datoriei pe termen scurt’, a informat fondul de salvare al zonei euro.
Potrivit unui document consultat de Financial Times, FMI a calculat că povara datoriei Greciei va scădea în următorii ani până la 170% din PIB până în 2020 şi chiar la 164% până în 2022. Însă, după aceea va începe să crească exploziv până la 275% din PIB în 2060.
Cu toate acestea, purtătorul de cuvânt al MES a precizat că zona euro a promis că va oferi Greciei reduceri suplimentare ale datoriei dacă autorităţile de la Atena vor adopta reformele promise. ‘În consecinţă, nu există motive pentru o evaluare alarmistă a situaţiei datoriei Greciei’, a apreciat purtătorul de cuvânt.
FMI şi zona euro se străduiesc să ajungă la un punct de vedere comun cu privire la politicile care trebuie adoptate de Grecia pentru ca FMI să se alăture ultimului program de asistenţă convenit de Grecia cu creditorii din zona euro. Germania, prima economie din zona euro, susţine că dacă Grecia derulează toate reformele structurale convenite nu va fi nevoie ca Atena să beneficieze de o reducere a datoriei sale colosale, de 180% din PIB. În schimb, FMI susţine că ţintele fixate de zona euro pentru Grecia sunt prea ambiţioase iar presupunerile referitoare la implementarea reformelor sunt prea optimiste.