Anchetă pe piaţa energiei: ANRE investighează două tranzacţii suspecte de pe OPCOM, cu preţuri mari. A cerut ajutorul Consiliului Concurenţei

Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a demarat o investigaţie în cazul a două contracte cu energie încheiate pe bursa de profil OPCOM, suspecte că ar fi încălcat legislaţia, şi a cerut ajutorul Consiliului Concurenţei în această anchetă, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanţii ANRE.
Economica.net - lun, 30 ian. 2017, 09:48
Anchetă pe piaţa energiei: ANRE investighează două tranzacţii suspecte de pe OPCOM, cu preţuri mari. A cerut ajutorul Consiliului Concurenţei

UPDATE – Consiliul Concurenţei: Analizăm împreună cu ANRE două tranzacţii suspecte de pe bursa de energie OPCOM

Consiliul Concurenţei analizează, împreună cu Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), două tranzacţii cu energie încheiate pe bursa de profil OPCOM, suspecte că ar fi încălcat legislaţia, au declarat, luni, pentru Agerpres, reprezentanţii Consiliului Concurenţei.

 

‘Sunt raportate două tranzacţii suspecte. ANRE este în discuţii în acest moment cu Consiliul Concurenţei pentru a analiza aceste tranzacţii. Preşedintele ANRE a luat legătura cu cei de la Consiliul Concurenţei ca împreună să desfăşurăm o investigaţie în legătură cu aceste contracte’, au spus oficialii reglementatorului.

ANRE a demarat această anchetă în urma unei sesizări potrivit căreia contractele ar fi fost încheiate la un preţ mai mare decât ar fi normal.

‘Dacă OPCOM, care este operatorul pieţei, ne sesizează şi el alte tranzacţii suspecte, cu siguranţă şi acolo vom începe controlul, investigaţia’, au precizat reprezentanţii ANRE.

Aceştia au refuzat să precizeze care sunt tranzacţiile şi companiile anchetate. ‘Este o investigaţie în curs şi nu putem da nume. Este vorba de tranzacţii încheiate şi pe PZU (Piaţa pentru Ziua Următoare – n.r.)’, au mai spus oficialii autorităţii.

‘Sunt doar suspiciuni momentan. Nu avem nicio confirmare. Bursa este liberă şi acolo se întâlneşte cererea cu oferta, din acest motiv avem nevoie de ajutorul Consiliului Concurenţei’, au adăugat aceştia.

Preţurile pe piaţa spot (Piaţa pentru Ziua Următoare – PZU, n.r.) a bursei de energie OPCOM au ajuns în aceste zile la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an.

România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România.

Cel mai mare preţ în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.

Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că preţul mare de pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM nu este cauzat de un deficit de energie, deoarece pe platformele la termen ale OPCOM s-a tranzacţionat pentru luna ianuarie o cantitate de energie de 6,8 TWh, mai mare decât consumul ţării, estimat la maximum 6 TWh pentru această lună. În plus, pe piaţa spot se mai tranzacţionează o altă cantitate de 3,4 TWh.

Pe pieţele la termen, preţul pentru luna ianuarie 2017 este de 168 de lei pe MWh.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...