Boc: Bosch a cerut ajutor de stat pentru a investi la Cluj

Producătorul german de componente auto Bosch a înaintat Guvernului o cerere de ajutor de stat pentru un proiect de investiţii care va asigura noi locuri de muncă în judeţul Cluj, a anunţat, luni, premierul Emil Boc.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 15:31

Într-o declaraţie susţinută în faţa presei, la începutul şedinţei de guvern, premierul a cerut Ministerului Finanţelor să pregătească schema nouă de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor mici şi mijlocii şi să analizeze rapid toate cererile care vizează investiţii sau locuri de muncă, arătând că România se află într-o perioadă în care orice loc de muncă contează.

 

„Ştiu, de exemplu, că Bosch a înaintat o cerere de ajutor de stat pentru ceea ce înseamnă crearea de locuri de muncă şi investiţii la Cluj şi alte firme care vin acolo în locul Nokia. Este vorba de un angajament pe care l-am făcut mai demult şi trebuie să fie respectat. Nu că este vorba de Cluj, acest lucru trebuie să fie oriunde în ţară, că este vorba de Delphi de la Iaşi sau de Ford de la Craiova sau de Pirelli de la Slatina, nu contează în ce parte a ţării sunt investiţii care aduc locuri de muncă. Noi trebuie să răspundem rapid la aceste solicitări de investiţii şi să le acordăm sprijinul necesar pentru ca investiţiile să se deruleze”, a spus Boc.

 

Ziarul Financiar a scris, citând postul televiziune local Transilvania L!VE, că grupul Bosch va deschide o unitate de producţie la Jucu (judeţul Cluj) în care va investi 60 de milioane de euro.

 

Investiţia va crea circa 2.000 locuri de muncă.

 

Bosch ar urma să îşi instaleze facilităţile de producţie pe 21 de hectare din parcul industrial Tetarom III, parcul unde a funcţionat şi fabrica de telefoane mobile Nokia.

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a declarat, miercuri, odată cu anunţul privind preluarea facilităţii de producţie Nokia din Jucu de către producătorul italian de electrocasnice De’Longhi, că instituţia pe care o conduce se află în negocieri avansate cu un nou investitor, fără să precizeze numele acestuia. Tişe spunea că este vorba de un producător de componente auto care va investi 60 milioane de euro în fabrica din parcul Tetarom III şi va crea între 1.500 şi 2.000 de locuri de muncă.

 

Pe de altă parte, CJ Cluj a precizat încă din luna septembrie a anului trecut, când Nokia îşi anunţa plecarea din România, că negociază cu compania germană Bosch pentru o investiţie într-o fabrică de componente auto în parcul industrial Tetarom III. La acel moment, reprezentanţii CJ Cluj mai spuneau că negocierile cu germanii de la Bosch durau de peste zece luni.

 

Grupul Bosch este prezent în România din anul 1994 şi deţine cinci companii, respectiv Robert Bosch (distribuţie de echipamente şi piese auto, echipamente termotehnice şi scule electrice), BSH Electrocasnice (import şi distribuţie de electrocasnice marca Bosch şi Siemens), Bosch-Rexroth (componente pentru industria de maşini-unelte), fabrica Bosch-Rexroth România de la Blaj, care produce scule electrice şi centrul de servicii de externalizare Bosch Communication Center din Timişoara. Compania Robert Bosch SRL a realizat în 2010 o cifră de afaceri de 249,5 milioane de lei (circa 59 milioane euro), conform sitelui Ministerului Finanţelor Publice.

 

Grupul Bosch, cu vânzări de 47,3 miliarde de euro în anul fiscal 2010 şi circa 283.500 de angajaţi, este unul dintre liderii globali ai furnizorilor de tehnologie şi servicii, în domeniile auto, tehnologie industrială, bunuri de larg consum şi construcţii.

 

Grupul Bosch cuprinde pe lângă compania Robert Bosch GmbH aproximativ 350 de filiale şi companii regionale în peste 60 de ţări.

Te-ar mai putea interesa și
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin în Marea Baltică, a fost arestat de poliţia finlandeză şi deplasat......
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sindicaliștii din Sănătate ar putea ieși la proteste, nemulțumiți de „ordonanța-trenuleț”
Sistemul de sănătate este cel mai afectat de măsurile fiscale din "ordonanţa trenuleţ", în condiţiile în care toate ...