Românii pot economisi până la 1.900 lei anual la facturi, prin instalarea unei centrale termice – Ariston

Instalarea unei centrale termice de apartament poate aduce o reducere semnificativă a costurilor comparativ cu sistemul centralizat de încălzire, potrivit Ariston Thermo România, liderul pieţei locale de centrale termice şi boilere electrice.
Economica.net - mie, 01 feb. 2017, 09:44
Românii pot economisi până la 1.900 lei anual la facturi, prin instalarea unei centrale termice - Ariston

‘O exploatare corectă a centralei termice şi o atenţie sporită la o serie de alţi factori poate aduce reduceri considerabile de costuri pentru încălzirea şi producerea de apă caldă menajeră într-o locuinţă, reduceri ce pot ajunge chiar şi la 15%’, a declarat Cătălin Drăguleanu, Country Manager Ariston Thermo România.

În medie, la nivel naţional, preţul gigacaloriei facturat către populaţie în sistemul centralizat este de 221 de lei, în timp ce preţul maxim ajunge la 431 de lei în Constanţa.

În ceea ce priveşte preţul real, cel de producţie, acesta este, în medie, la nivel naţional de 355 de lei. Prin comparaţie, o centrală termică în condensare produce o gigacalorie la un preţ de 163 de lei. Astfel, la un calcul simplu putem vedea o reducere de până la 165%.

În cazul unui apartament de două camere, pe parcursul unui an consumul este de 7 Gcal, potrivit estimărilor Ariston Thermo România.

Astfel, costurile de încălzire şi apă caldă anuale ajung în sistem centralizat, în medie, la 1.547 lei, cu peste 400 lei mai mult faţă de costurile atinse prin folosirea unei centrale termice de apartament, unde facturile cumulate ajung la 1.140 lei.

În cazul oraşului Constanţa, unde este facturat cel mai ridicat preţ pentru producerea unei gigacalorii la nivel naţional, diferenţa între sistemul centralizat şi o centrală termică este de 1.877 lei, în cazul unui apartament de două camere.

‘Indiferent de tipul de centrală deţinut, primul pas pentru eficientizarea costurilor şi obţinerea confortului dorit este programarea optimă a sistemului, cu ajutorul cronotermostatelor, la o temperatură constantă de circa 210 C. De asemenea, montarea pe fiecare calorifer din locuinţă a robineţilor cu cap termostat poate aduce o eficientizare şi mai mare a consumului’, a mai spus Cătălin Drăguleanu.

Reprezentantul companiei a afirmat, de asemenea, că folosirea unui sistem inteligent de gestionare a sistemului de încălzire din locuinţă este un avantaj în plus. Un astfel de exemplu este sistemul Ariston NET care permite setarea centralei termice de la distanţă, pentru fiecare cameră din locuinţă, şi oferă utilizatorilor permanent posibilitatea de a adapta parametrii de funcţionare a sistemului.

De asemenea, proprietarii de centrale termice sunt îndemnaţi să asigure o izolare eficientă a geamurilor, uşilor, pereţilor şi mai ales a spaţiilor vitrate pentru a evita pierderile de căldură. În plus, este indicată verificarea radiatoarelor, astfel încât acestea să nu fie acoperite cu obiecte ce pot bloca schimbul de căldură.

În ceea ce priveşte apa caldă, centrala termică trebuie setată astfel încât aceasta să aibă o temperatură cât mai apropiată de cea la care este folosită. În acest fel, apa caldă nu mai trebuie combinată cu apă rece, iar centrala nu mai consumă la fel de mult gaz pentru a o încălzi.

Ariston Thermo România este filiala locală a companiei italiene Ariston Thermo Group, unul dintre liderii internaţionali în producţia şi furnizarea unei game complete de echipamente şi servicii destinate încălzirii şi producerii de apă caldă menajeră.

Te-ar mai putea interesa și
AFM organizează o sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare în perioada 22 – 28 noiembrie
AFM organizează o sesiune de înscriere a dealerilor în Programul Rabla pentru Tractoare în perioada 22 – 28 noiembrie
Administraţia Fondului pentru Mediu organizează sesiune de înscriere în vederea validării dealerilor, în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului naţional de tractoare şi maşini......
CPE anunță că devine o compania cu capital 100% românesc, după preluarea participației deținută de Custom Group
CPE anunță că devine o compania cu capital 100% românesc, după preluarea participației deținută de Custom Group
Furnizorul de soluții de tehnologie pentru retail, aviație și logistică CPE România anunță că preia totalitatea acțiunilor ...
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. Pescarii au închiriat deja trei loturi. Cât costă metrul pătrat
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. Pescarii au închiriat deja trei loturi. Cât costă metrul pătrat
Marea Neagră a fost scoasă la licitație. În premieră pentru România, luciul de apă poate fi închiriat de pescari, ...
Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță o investiție de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA pentru Educaţie, din orașul Sibiu
Ministrul Culturii Raluca Turcan anunță o investiție de peste 2 milioane de euro în Bastionul Soldisch şi Centrul ASTRA ...
Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a anunţat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că urmează o investiţie de ...