Guvernul vrea să acorde crescătorilor de porci un ajutor de stat în valoare de 10.000 de euro pentru 200 de capete de animale, se arată într-un proiect de ordonanţă de urgenţă publicat pe site-ul Ministerului Agriculturii. Schema de ajutor de stat face parte din „Programul carne de porc din ferme românești – 200 capete = 10.000 euro” şi se va aplica pe întreg teritoriul României pentru perioada 2017 – 2020.
Pentru a putea beneficia de acest ajutor financiar, producătorii de carne de porc trebuie să fie organizați ca persoane juridice sau persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale şi întreprinderi familiale şi să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să dețină exploataţii înregistrate în Registrul Național al Exploatațiilor şi să fi livrat şi clasificat minimum 600 și maximum 100.000 capete de porci grași (porc cu o greutate în viu de minimum 100 kg.) pe an per exploatație în abatoare autorizate.
Exploatațiile care dețin mai mult de 100.000 de capete intră în program numai cu maxim 100.000 porci grași livrați la abator și clasificați.
Totodată, nu pot accesa aceste fonduri societăţile care fac obiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat, dacă această decizie de recuperare nu a fost deja executată, şi întreprinderile aflate în dificultate financiară, adică cele în insolvenţă şi cu pierderi succesive.
Ajutorul de stat se acordă sub forma unor pachete de sprijin, valoarea pentru un pachet de sprijin fiind echivalentul a 10.000 euro pentru porcii grași, intrați în exploatația beneficiarului la o greutate de maxim 30 kg./cap, livraţi și clasificați în abatoare autorizate. Un producător de carne de porc poate beneficia de ajutor de stat pentru minimum un și maximum 250 pachete de sprijin/an. Altfel spus, un beneficiar poate accesa cel mult 2,5 milioane de euro pe an.
„Se urmărește eficientizarea activităţii sectorului de creștere a porcinelor, asigurarea necesarului de consum intern de produse proaspete, obținerea unor produse de calitate, competitive cu cele de pe piața europeană, a unei eficienţe economice în realizarea şi valorificarea acestora, acoperirea pierderilor de venit înregistrate de crescătorii de porcine, precum și evitarea migrației din mediul rural, odată cu crearea de noi locuri de muncă”, se arată în proiectul de OUG.
În ultimii ani, crescătorii de porci au fost grav afectaţi din embargoul impus Rusiei, care a dus la căderea preţurilor pe această piaţă şi creşterea importurilor de carne.