Vezi ce amenzi au luat bucureştenii care nu au curăţat zăpada de pe trotuare

Bucureştenii care nu au curăţat zăpada de pe trotuare au fost amendaţi cu peste 90.000 de lei, în ultima săptămână fiind date aproape 1.500 de somaţii atât pentru deszăpezirea trotuarelor, cât şi pentru îndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişurile clădirilor.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 17:03

Potrivit Primăriei Ccapitalei, în perioada 25-30 ianuarie, poliţiştii locali ai Municipiului Bucureşti au dat în total 1.457 de somaţii unor persoane fizice sau juridice pentru curăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă, precum şi pentru îndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişurile clădirilor pe toate arterele principale.

În urma controalelor care au avut loc luni, poliţiştii locali au dat 254 de somaţii vizând curăţarea trotuarelor de zăpadă şi gheaţă, precum şi îndepărtarea ţurţurilor de pe acoperişurile clădirilor aflate pe 38 de artere principale din Capitală. Totodată, au fost întocmite 84 de procese verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, în valoare totală de 94.000 de lei, a precizat municipalitatea într-un comunicat de presă.

Echipele de control au constatat că pe arterele principale şi pe cele utilizate de mijloacele de transport ale RATB operatorii de salubritate au împrăştiat material antiderapant, astfel încât luni dimineaţă acestea se prezentau „la negru” şi se circula în condiţii foarte bune. Totodată, majoritatea staţiilor RATB şi trecerile de pietoni, în special cele din zona intersecţiilor, au fost curăţate.

Potrivit Hotărârii CGMB nr. 120/2010, persoanele fizice şi juridice au obligaţia ca, pe timp de iarnă, să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului, să cureţe în maxim 24 de ore după încetarea ninsorii zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domicialiază sau unde îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firmă, a curţilor sau terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale.

În primă fază, asociaţiile de proprietari şi proprietarii de spaţii comerciale sunt atenţionaţi că sunt obligaţi să înlăture ţurţurii care se formează pe imobilele pe care le deţin.

Persoanele fizice care nu curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sunt sancţionate cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 de lei. Pentru persoanele juridice, amenzile sunt cuprinse între 500 şi 2.000 de lei, în cazul imobilelor în care la parter funcţionează societăţi comerciale sau magazine, obligaţiile de a curăţa zăpada sau gheaţa revenind în timpul programului de funcţionare.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Accident aviatic în Coreea de Sud. 85 de morți VIDEO
Cel puţin 85 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, după ce un avion a aterizat forțat pe un aeroport ....
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Sabotajul unui cablu electric în Marea Baltică: Petrolierul suspectat a fost arestat de poliţia finlandeză
Petrolierul Eagle S suspectat că face parte din "flota fantomă" a Rusiei şi că a provocat o pană a unui cablu submarin ...
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Un articol al lui Elon Musk care reiterează sprijinul său pentru AfD declanşează o controversă în Germania
Miliardarul Elon Musk şi-a reînnoit apelul ca germanii să voteze partidul de extremă dreaptă Alternativa pentru Germania ...
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Ce se întâmplă cu o hidrocentrală emblematică a României. Anunț de la Hidroelectrica
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a lansat licitația pentru reabilitarea a patru ...