Qatar Airways lansează cel mai lung zbor din lume, 17 ore şi 30 de minute

Compania aeriană Qatar Airways a inaugurat duminică zborurile pe ruta Doha-Auckland (Noua Zeelandă), acesta urmând să fie cel mai lung zbor comercial efectuat vreodată în funcţie de durata zborului, a declarat un purtător de cuvânt al companiei, informează AFP.
Economica.net - Dum, 05 feb. 2017, 12:15
Qatar Airways lansează cel mai lung zbor din lume, 17 ore şi 30 de minute

Zborul QR920 a plecat din capitala Qatarului la ora locală 05.02 (02.02 GMT) şi urmează să aterizeze la Auckland la ora locală 07.30 (18.30 GMT). Înainte de a ateriza în Noua Zeelandă, avionul de tip Boeing 777 ar urma să efectueze o cursă de 16 ore şi 20 de minute şi să parcurgă o distanţă de 14.534 de kilometri, traversând zece fusuri orare şi cinci ţări. Compania aeriană precizează că zborul de întoarcere de la Auckland la Doha va dura şi mai mult, aproximativ 17 ore şi 30 de minute, din cauza direcţiei contrare a vântului.

Qatar Airways nu a precizat numărul de persoane care formează echipajul de la bordul avionului însă acest gen de zboruri necesită cel puţin patru piloţi şi aproximativ 15 însoţitoare de bord.

Potrivit portalului flightradar24, aceasta va fi cel mai lung zbor comercial efectuat vreodată în funcţie de durata zborului. Precedentul record era deţinut de o altă companie aeriană din zona Golfului Persic, Emirates, care în luna martie 2016 a lansat zborurile directe pe ruta Dubai-Auckland, o distanţă de 14.200 de kilometri.

Este posibil ca şi acest record să fie depăşit în curând, având în vedere că Singapore Airlines vrea să lanseze zborurile nonstop pe ruta Singapore-New York cu ajutorul unui Airbus A350 proiectat să zboare pe distanţe mari. Singapore Airlines estimează că zborurile pe ruta Singapore-New York, care ar urma să dureze aproximativ 19 ore, vor începe în cursul anului 2018.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...