Bugetul MFP, tăiat cu 2,7 mil. lei. Banii au fost direcţionaţi pentru salariile de la Agerpres şi Secretariatul de stat pentru revoluţionari

Bugetul Ministerul Finanţelor a fost aprobat cu un amendament care prevede diminuarea bugetului cu 2,665 milioane lei, sumă realocată pentru cheltuielile de personal la Agerpres şi Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari, a declarat, duminică, ministrul Finanţelor Publice, Viorel Ştefan, după şedinţa Comisiilor reunite de buget-finanţe, scrie News.ro.
Economica.net - Dum, 05 feb. 2017, 17:07
Bugetul MFP, tăiat cu 2,7 mil. lei. Banii au fost direcţionaţi pentru salariile de la Agerpres şi Secretariatul de stat pentru revoluţionari

În cadrul dezbaterilor, au mai fost majorate bugetele următoarelor instituţii: Curtea Constituţională (765.000 lei), Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii (1 milion lei), Academia Oamenilor de Ştiinţă (400.000 lei) şi Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari (753.000 lei), scrie News.ro.

Suplimentarea bugetelor a fost alocată de la capitolul Acţiuni Generale – Ministerulu Finanţelor, un buget separat de cel al Ministerului Finanţelor.

“Am luat 2 milioane de lei din bugetul de 50 de milioane de lei al Fondului de Intervenţie la Dispoziţia Guvernului pentru a direcţiona către Curtea Constituţională, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţii Academia Oamenilor de Ştiinţă şi Secretariatul de Stat pentru Revoluţionari”, au declarat pentru News.ro surse din Ministerul Finanţelor.

Ministerul Finanţelor are, la capitolul Acţiuni Generale, cheltuieli de doar 18,46 miliarde lei, în scădere cu 8,5% faţă de nivelul din 2016, când bugetul a avut un defcit de doar 2,41% din PIB, faţă de un nivel estimat la 2,96% din PIB (calculat pe cash) în 2017.

În prima variantă a bugetului pe 2017, cheltuielile erau estimate la 21,73 miliarde lei, în creştere cu 7,7% faţă de 2016, în condiţiile în care erau estimate plăţi pentru dobânzi de 10,97 miliarde lei, 7,05 miliarde lei drept contribuţie a României la bugetul UE, iar 2,3 miliarde lei pentru rambursări de credite.

În cea mai recentă variantă a bugetului, pentru dobânzi sunt alocate doar 9,46 miliarde lei, contribuţia României la UE este redusă la 5,55 miliarde lei, iar rambursările de credite sunt estimate la o valoare similară, de 2,28 miliarde lei.

Te-ar mai putea interesa și
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
ANAF avertizează cu privire la mesajele false transmise în numele instituției
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de e-mail......
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Autostrada Bucureștiului A0: Prima zonă cu asfalt de uzură pe lotul 3 Nord, al chinezilor
Antreprenorul China Civil Engineering Construction Corporation (CCECC) a început lucrările de așternere a stratului de ...
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International ...
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...