UE a semnat acordul ACTA într-un mod mai mult decât discret – fără comunicat de presă, fără vreun alt anunţ public. Guvernul japonez, însă, a anunţat, pe pagina sa de internet, organizarea procedurii de semnare la sediul MAE din Tokyo. De fapt , toate părţile la Tratat, cu excepţia UE, a Elveţiei şi Mexicului au semnat ACTA în 2011. Este vorba despre Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud, Maroc, Noua Zeelandă, Singapore şi SUA.
UE a semnat, la 26 ianuarie, la Tokyo, Japonia fiind depozitarul tratatului. Uniunea a fost reprezentată şi a semnat prin intermediul lui Hans Dietmar Schweisgut, ambasador şi şef al Delegaţiei UE în Japonia, conform unui comunicat al MAE nipon.
CE a publicat pe site-ul său mai multe informaţii despre document. CE a explicat că, din punct de vedere procedural, deoarece documentul conţine prevederi privind măsurile penale – domeniu considerat de competenţă partajată între UE şi statele membre – el trebuie semnat şi ratificat de către toate cele 27 de state membre ale UE. Autorităţile de la Bucureşti nu au anunţat până la acest moment cine a semnat pentru România acest document însă potrivit relatărilor din presa internaţională în cazul celorlalte state a fost vorba despre ambasadorii acreditaţi la Tokyo. De altfel, subiectul ACTA a devenit cunoscut la Bucureşti după ce liderul PSD Victor Ponta a scris pe Facebook că USL va suspenda aplicarea acordul antipiraterie ACTA dacă va ajunge la guvernare şi dezaprobă forma actuală a acestuia, semnată de guvern în absenţa unei dezbateri publice.
Cele cinci state membre care nu au semnat încă documentul sunt Germania, Estonia, Cipru, Olanda şi Slovacia.
Potrivit regulilor de procedură, şi PE trebuie să-şi dea avizul pe această temă. Astfel, după semnarea de către UE şi statele membre, Parlamentul European va fi notificat în mod oficial pentru a iniţia procedura consimţământului. În cadrul acestei proceduri vor avea loc discuţii în comisiile de specialitate – Comisia pentru Comerţ Internaţional, Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne şi Comisia pentru Afaceri Legale. De asemenea, ar putea avea loc, potrivit CE, o audiere publică, iar votul va avea loc cel mai probabil la sfârşitul verii anului 2012.
Totuşi, potrivit CE, odată ce PE îşi va fi dat consimţământul, iar procesele de ratificare se vor fi încheiat va veni rândul Consiliului de Miniştri să adopte o decizie finală privind încheierea acordului. Decizia va fi notificată celorlalte părţi semnatare ACTA iar astfel acordul va intra în vigoare la nivelul UE.
Comisia Europeană precizează pe pagina sa de Internet că textul ACTA a devenit public în noiembrie 2010, dată la care s-au încheiat negocierile pe tema sa. De altfel, pe site-ul CE, textul acordului a fost publicat în decembrie 2010. Există, tot pe site-ul CE, un link către Consiliu care a publicat textul tratatului în limbile tuturor celor 27 de state membre, traducerea fiind datată 23 august 2011.
Textul acordului, plin de termeni de specialitate, este greu de înţeles pentru cei care nu sunt specialişti în domeniu. Într-o prezentare simplificată a acestui acord, Comisia Europeană spune că documentul „garantează cetăţenilor din întreaga lume posibilitatea de a continua să facă schimb de materiale şi informaţii nepiratate prin intermediul internetului”.
„ACTA nu restricţionează libertatea de utilizare a internetului. ACTA nu va cenzura şi nu va închide site-uri web”, mai scrie CE, precizând că documentul permite „lupta împotriva criminalităţii organizate în cazul furturilor de proprietate intelectuală, care aduc prejudicii inovării, concurenţei loiale şi ne distrug locurile de muncă”.
Comisia mai dă asigurări, pe site-ul său, că „ACTA nu are legătură cu modul în care folosim internetul în viaţa de zi cu zi” şi că documentul nu va permite verificarea sau monitorizarea calculatoarelor şi a telefoanelor.
Totuşi, încheierea acordului a generat un val de nemulţumire. Există suspiciunea că, odată intrat în vigoare, acordul va permite furnizorilor de Internet să urmărească fiecare mişcare, să colecteze şi să predea autorităţilor informaţii personale şi date despre activitatea fiecăruia în spaţiul virtual, în numele protejării dreptului de proprietate intelectuală. Există de asmenea lansate pe internet numeroase petiţii împotriva documentului şi, mai nou, a izbucnit un val de proteste în numeroase state europene împotriva adoptării acestui document – deschizătoare de drum în acest sens fiind Polonia.
Pe de altă parte, de-a lungul timpului, numeroase organisme internaţionale s-au pronunţat împotriva acestui document. La nivel european, de exemplu, cel mai cunoscut este cazul Controlorului European pentru Protecţia Datelor (CEPD) care a solicitat, în februarie 2010, o mai mare transparenţă în negocierile privind acest acord, de teamă ca documentul să nu pericliteze viaţa privată a cetăţenilor Uniunii Europene.
Subiectul negocierilor pe tema acestui acord – demarate în 2008 – a fost gestionat de Directoratul pentru Comerţ al Comisiei, respectiv de comisarul Karel De Gucht. Acesta a răspuns de altfel, de-a lungul timpului, întrebărilor scrise trimise de numeroşi eurodeputaţi. Comisia a publicat lista cu întrebări şi răspunsuri primite de-a lungul timpului pe tema acestui acord, dar semne de întrebare au rămas. De exemplu, întrebată de ce negocierile se poartă în secret, în afara cadrului stabilit de Organizaţia Mondială a Comerţului sau de Organizaţia Mondială a Proprietăţii Intelectuale, Karel de Gucht răspundea, în 2010: „ACTA nu este negociat la OMPI (sau a OMC) deoarece nu a existat în rândurile membrilor acestor instituţii voinţa de a aborda problemele legate de consolidarea dreptului de proprietate intelectuală”.
Comisia a mai precizat, în răspunsurile transmise de-a lungul timpului, că adoptarea ACTA nu impune introducerea sau modificarea legislaţiei UE şi nu va presupune o implementare legislativă în Europa. „În acelaşi timp, completează principalele standarde internaţionale în materie”, mai preciza Comisia. În ceea ce priveşte măsurile cu caracter penal cuprinse în cadrul acordului, CE s-a limitat la a preciza că au fost negociate de preşedinţiile succesive ale UE, în numele statelor membre, astfel că nu poate oferi detalii.