Boc: Nu pot promite creşterea salariilor şi pensiilor din aprilie

Premierul Emil Boc a declarat că nu poate promite creşterea salariilor şi pensiilor începând cu luna aprilie, aşa cum i-au cerut colegii săi de coaliţie să negocieze cu FMI. El nu exclude o majorare, doar că aceasta nu este o ceritudine şi poate fi făcută abia după analiza evoluţiei economice aferentă trimestrului I.
Economica.net - lun, 30 ian. 2012, 19:45

Creşterea salariilor şi pensiilor este subiectul fierbinte al zilei, după ce coaliţia guvernamentală a decis să-l mandateze pe Emil Boc să negocieze cu delegaţia FMI o creştere a salariilor şi pensiilor.

Premierul Emil Boc a declarat că Guvernul ia în calcul o creştere a salariilor şi pensiilor, dar că acest lucru va fi făcut doar dacă evoluţia economică o va permite şi doar după ce vor veni datele economice ale primului trimestru. Altfel spus, dacă vor exista majorări, ele nu vor avea loc mai devreme de luna aprilie. Mai mult, Boc afirmă că majorarea s-ar putea să vină chiar şi mai târziu decât aprilie.

După analiza economică a primului trimestru vom spune cu cărţile pe masă dacă este posibilă o creştere a pensiilor şi salariilor. După primul trimestru se va face această analiză economică şi după aceea discutăm. Dar a face de pe acum promisiuni pentru aprilie este prea mult. Aş fi incorect să spun că da, de la 1 aprilie putem să dăm majorări, mai ales că e şi ziua păcălelilor. Nu spun încă data şi procentul, dar dacă economia o va permite, o vom face (majorarea, n.r.)”, a declarat premierul Boc la Televiziunea Publică.

„Nu există creşteri de salarii şi pensii peste noapte. Cine vine şi spune că de pe o zi pe alta se fac majorări greşeşte”, a afirmat premierul.

Povestea unui „mandat” de la Coaliţie

Premierul Emil Boc a fost mandatat, luni, de conducerea coaliţiei, să negocieze cu FMI creşterea pensiilor şi salariilor, din luna aprilie, a anunţat prim-vicepreşedintele PDL Sorin Frunzăverde.

Un anunţ similar a fost însă prezentat şi în luna noiembrie 2011, când liderii coaliţiei de guvernare au convenit că salariile bugetarilor şi pensiile ar putea fi majorate în primul semestru al anului 2012, după vizita din aprilie a FMI, dacă nu vor exista „derapaje mari” în Europa şi în România în privinţa creşterii economice.

Această variantă a fost inclusă deja în raportul elaborat de Guvern la proiectul de buget pentru 2012, stabilindu-se că „salariile din sectorul public şi pensiile vor fi majorate prudent în cursul acestui an, în cazul în care condiţiile economice vor permite”.

Acelaşi paragraf a fost inclus şi în scrisoarea de intenţie convenită de Guvern cu FMI după redactarea proiectului de buget.

Într-o conferinţă de presă susţinută în luna noiembrie, şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, declara că Guvernul a convenit cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană să îngheţe salariile şi pensiile în sectorul public, dar să le poată majora limitat la mijlocul acestui an dacă evoluţia de până atunci a veniturilor bugetare va permite acest lucru.

El a precizat că orice creştere a pensiilor va fi modestă, nu cum se întâmpla în trecut, şi a dat ca exemplu o creştere, probabilă, echivalentă cu rata inflaţiei, de 3-4%.

Franks a precizat că o delegaţie a FMI va veni în luna aprilie la Bucureşti, pentru a discuta despre acest lucru cu autorităţile române.

Preşedintele Traian Băsescu a atras atenţia, duminică, asupra pericolului pe care l-ar genera adoptarea unor măsuri populiste.

„În raport cu costurile, cu suferinţele pe care românii le-au avut pentru a ajunge la această stabilitate, ar fi păcat să ajungem la dezechilibre, pentru că tot efortul din 2009, 2010, 2011 se poate pulveriza printr-un singur act normativ populist”, a avertizat, duminică, preşedintele Băsescu.

De altfel, şeful statului a declarat că, potrivit unor prognoze, există riscul ca statele din zona euro să intre în recesiune în a doua parte a acestui an, iar, în acest caz, România s-ar putea afla în dificultate.

Te-ar mai putea interesa și
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Ciolacu: Antreprenorii români sunt adevăratele modele de creştere pe care trebuie să le urmeze economia noastră
Antreprenorii români sunt ''adevăratele modele de creştere'' pe care trebuie să le urmeze economia noastră, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu, care a subliniat că pentru el şi colegii......
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanțelor a planificat împrumuturi de aproape 6,5 miliarde de lei pentru luna noiembrie
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna noiembrie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de ...
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Doi români i-au atras atenția lui Emmanuel Macron cu o inovație tech contra dezinformării
Un proiect inovator dezvoltat de compania românească TechWave Development și finanțat de inițiativa Next Generation ...
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Oprea (MEAT): Există progrese evidente în privinţa valorii schimburilor comerciale bilaterale între România şi Turcia
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, Ştefan-Radu Oprea, a declarat vineri că există progrese evidente ...