UPDATE Pană de curent în Capitală în zona Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Bulevardul Dorobanţi. Alimentarea a fost reluată

Mai multe zone din Capitală, printre care Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Ştefan cel Mare, precum şi pe bulevardele Dorobanţi şi Ion Mihalache sunt afectate de o pană de curent, după o avarie la sistemul de electricitate. Sute de mii de consumatori sunt afectaţi. O avarie s-a produs în Staţia Nord de alimentare cu energie electrică, conform Enel. Situaţia a fost remediată în aproximativ 30 de minute.
Economica.net - mie, 08 feb. 2017, 17:09
UPDATE Pană de curent în Capitală în zona Piaţa Romană, Piaţa Victoriei, Bulevardul Dorobanţi. Alimentarea a fost reluată

UPDATE 21:10 Explozia unui cablu subteran pe Şoseaua Ştefan cel Mare, posibila cauză a penei de curent

O explozie a unui cablu subteran de electricitate care a avut loc, marţi seară, pe Şoseaua Ştefan cel Mare ar putea fi cauza întreruperii energiei electrice în zona de nord a Capitalei. Mai mulţi martori au declarat, pentru News.ro, că au sunat la 112 pentru a anunţa că au auzit o explozie puternică, însoţită de fum, urmată de pana de curent. În urma exploziei, în trotuar a apărut o groapă, care a fost împrejmuită de pompieri.

Mai multe persoane au declarat, pentru News.ro, că, exact înainte de a se întrerupe curentul în zona de nord a Bucureştiului, au auzit o explozie puternică, însoţită de fum. Incidentul s-a petrecut pe Şoseaua Ştefan cel Mare nr. 15.

„Anunţul făcea referire la o explozie într-un canal”, au declarat, pentru News.ro, reprezentanţii ISU, precizând că au fost chemate echipe ale ENEL care să identifice natura avariei.

La faţa locului a fost trimis şi un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov.

Potrivit unor membri ai echipelor de intervenţie din zonă, ar fi vorba de un cablu de transport de mare capacitate, de zeci de mii de volţi, care s-ar fi ars.

UPDATE 20:05 Alimentarea a fost reluată după 22 de minute

‘La ora 19:01 s-a defectat un transformator în Staţia Nord – staţie de înaltă tensiune care alimentează partea de nord a Capitalei (de la Otopeni la Piaţa Romană). S-au trimis imediat echipe care au făcut manevre de realimentare, astfel încât în 22 de minute alimentarea cu energie electrică a fost reluată la toţi consumatorii şi pe toate arterele principale’, se precizează într-un comunicat remis ulterior de compania energetică.

‘Ne cerem scuze pentru eventualele inconvenienţe cauzate de acest defect tehnic’, au adăugat reprezentanţii Enel.

UPDATE 19:27 Iluminatul public a fost reluat în zona pieţei Victoriei.

Curentul a căzut în aceste zone în jurul orei 19.00.

Sunt afectate mai multe zone din Sectorul 1 şi 2, precum Piaţa Victoriei, Piaţa Romană, zona Ştefan cel Mare, precum şi bulevardele Ion Mihalache, Dorobanţi, Banu Manta şi zonele adiacente.

La această oră, nici metroul nu funcţionează. Metrorex a anunţat că staţiile Piaţa Victoriei şi Basarab nu au curent din cauza unei avarii la reţea, iar trenurile nu opresc în aceste staţii. 

„Există o pană de curent care afectează o parte din Bucureşti. Pe noi ne-a afectat în staţiile Piaţa Victoriei şi Basarab, în sensul că nu este lumină în staţii. Trenurile circulă normal, peste tot, dar pentru siguranţa călătorilor am luat decizia să nu oprim în staţiile respective până la remedierea avariei’, au precizat reprezentanţii Metrorex pentru Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Mâine, 23 decembrie, se decide totul
Cine va conduce România. Toate propunerile pentru functiile cheie din stat. Mâine, 23 decembrie, se decide totul
După negocierile de la Cotroceni și Consiliul Național al PSD, s-a conturat forma noului guvern: 16 ministere, din care 8 vor fi deținute de PSD, 6 de PNL și 2 de UDMR. Cel mai vehiculat nume......
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de afiș și la vânzări și la profit, în primele nouă luni din 2024. Ce urmează să se întâmple cu prețurile?
Peste 2 milioane de șoferi au scăpat de grija RCA cumpărând din afara țării. Firmele din Franța și Cipru, cap de ...
Cele două societăți care vând RCA în România în baza pașaportului european, fiind autorizate, supravegheate și reglementate ...
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României. Iată calendarul evenimentelor
Mâine, luni, 23 decembrie 2024, se decide viitorul României, cel puțin pe termen scurt. Vom afla cine va fi prim ministru, ...
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Bolojan, ultima oră. Ce se întâmplă cu noul Guvern și cum arată lista de miniștri
Ilie Bolojan, președintele PNL, a ieșit cu declarații arătând că PNL va avea șase miniștrii. Iată care sunt. PSD ...