Kaufland, trendsetter în retail: singura companie care obține pentru al doilea an consecutiv titlul de angajator de top în România

Kaufland, lider pe piața de retail, primește pentru al doilea an consecutiv certificarea internațională de Top Angajator în România, acordată de institutul independent Top Employer din Olanda. Recunoașterea a fost acordată pentru strategia locală remarcabilă practicată de companie în recrutarea, motivarea și retenția angajaților săi, Kaufland România devenind astfel un model și pentru celelalte companii din industrie.
Economica.net - mie, 08 feb. 2017, 17:19
Kaufland, trendsetter în retail: singura companie care obține pentru al doilea an consecutiv titlul de angajator de top în România

Top Employer Institute din Olanda este o organizație independentă care întreprinde anual un amplu proces menit să auditeze și să certifice companii de top din întreaga lume care demonstrează că asigură condiții optime angajaților săi în vederea desfășurării activității și atingerii obiectivelor de performanță.

În cadrul procesului de analiză sunt luate în considerare următoarele criterii: beneficiile primare și secundare oferite angajaților, condițiile de lucru, pregătirea profesională şi dezvoltarea carierei, precum și cultura organizaţională. Astfel, Kaufland s-a remarcat pe piața de retail din România prin proiectele de instruire, dezvoltare personală şi profesională dedicate echipei, sistemul de beneficii inovator, precum și programele de responsabilitate socială.

„Obţinerea acestei certificări, pentru al doilea an consecutiv, demonstrează că preocuparea noastră de a face lucrurile la cele mai înalte standarde continuă să aducă rezultate excelente. Strategia de extindere a rețelei Kaufland ne ajută să fim printre cei mai dinamici angajatori din România, prin crearea continuă de noi locuri de muncă. Avem o ofertă de joburi amplă și diversificată, cu oportunități în toate etapele carierei, fie că vorbim de entry level sau poziții de management. În plus, suntem foarte atenți la nevoile și așteptările colegilor noștri oferindu-le pachete de beneficii competitive și sprijinindu-i să aibă un echilibru sănătos între viața profesională și cea personală.

Această certificare ne determină să continuăm dezvoltarea de inițiative apreciate la nivel internațional care totodată devin și o referință pentru piața locală”, a declarat Estera Anghelescu, Recruiting, Engagement and Employer Branding Director în cadrul Kaufland România.

Kaufland a anunțat că, începând cu luna martie a acestui an, va crește salariul minim pentru lucrătorii comerciali din magazine, ajungând astfel la suma de 2.000 lei brut, cu tichete de masă incluse. În funcție de vechime, salariul unui lucrător comercial poate ajunge chiar și până la suma de 3.800 lei brut. Creșterile salariale sunt acordate periodic angajaților, ca parte a unui sistem bine pus la punct de salarizare în trepte, reglementat pentru minim 3 ani de activitate în cadrul Kaufland.

Mai mult, compania oferă noilor angajați o zi de concediu de odihnă în plus față de numărul minim legal. Pe măsură ce aceștia câștigă vechime, obțin progresiv și zile de concediu suplimentare, putând ajunge la un număr total de 27 de zile lucrătoare.

În prezent, compania deține peste 110 magazine în toată țara și are peste 16.000 de angajați, dintre care 84% fac parte din echipa de vânzări, aproape 9% lucreză în departamentul de logistică, iar restul ocupă poziții în departamentele din sediul central. Vârsta medie a angajaților Kaufland este de 36 de ani, iar salariul mediu brut în companie este de 2.984 de lei.

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 1.200 de magazine în 7 țări. Kaufland este prezent în România de peste 11 ani cu un număr de 110 magazine deschise. Cu peste 16.000 de angajați, Kaufland România se află în topul celor mai doriți angajatori din România. Programele de responsabilitate socială reprezintă o componentă cheie în strategia companiei Kaufland și credem că într-adevăr educația reprezintă baza societății și o investiție în viitor. Cea mai mare parte a proiectelor noastre de CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmărim implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pe lângă educație și sănătate, sprijinim proiectele dedicate protecției mediu înconjurător și pe cele care au ca obiectiv promovarea unui stil de viață sănătos prin intermediul activităților sportive și adoptarea unei nutriții echilibrate.

Te-ar mai putea interesa și
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Putin susţine conferinţa de presă anuală şi programul televizat de întrebări-răspunsuri
Rusia - Preşedintele Vladimir Putin îşi susţine joi conferinţa de presă anuală, precum şi programul televizat de întrebări-răspunsuri. Sesiunea de întrebări-răspunsuri pentru......
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Bugetul mediu alocat pentru masa de Crăciun ramâne la 1.000 de lei, ca și anul trecut. Estimare Freshful by eMag
Freshful by eMag, cel mai mare retailer alimentar online din România, estimează că anul acesta clienții companiei vor ...
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian ...
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...