Prima ipoteză a poliţiei în cazul accidentului lui Huidu: maşina a derapat, intrând pe contrasens

Şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că în cazul accidentului provocat de Şerban Huidu şi soldat cu trei morţi "se profilează prima variantă", respectiv că maşina lui Huidu a derapat şi a ajuns pe contrasens.
Economica.net - lun, 17 oct. 2011, 11:32

„Evenimentul de ieri (duminică n.red.) este un accident pe care Poliţia îl tratează cu maximă seriozitate”, a spus şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere, Lucian Diniţă, arătând că în cazul accidentului realizatorului TV Şerban Huidu „se profilează prima variantă, legată de derapaj şi intrarea pe contransens, producându-se coliziunea oarecum frontală pentru că un autoturism este avariat pe partea dreaptă, iar unul pe partea stângă”.

Diniţă a spus că aceasta este prima variantă luată în calcul de anchetatori, cea de-a doua fiind depăşirea neregulamentară. Alte ipoteze luate în calcul sunt „tăierea unei curbe” şi starea tehnică a maşinii.

Diniţă a mai afirmat că „intră în discuţie şi partea medicală, dar acest aspect nu ţine de Poliţia Rutieră”.

„Toate datele pe care le deţinem vor fi puse la dispoziţia Parchetului”, a mai spus şeful Direcţiei Poliţiei Rutiere.

Realizatorul TV Şerban Huidu a provocat, duminică, în jurul orei 11.55, la ieşirea din localitatea braşoveană Timişul de Sus, un accident soldat cu moartea a două persoane şi rănirea gravă a alteia. Luni dimineaţă, bărbatul rănit a decedat.

 

Te-ar mai putea interesa și
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
Managerii de la Volkswagen vor avea salariile reduse cu 10% în următorii doi ani
O reducere a bonusurilor managerilor de la Volkswagen va duce la o reducere a salariilor cu 10% în următorii doi ani, a informat duminică ziarul Sueddeutsche Zeitung, după ce producătorul german......
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Azi se aleg președinți pentru Senat și Camera Deputaților
Senatul şi Camera Deputaţilor, îşi aleg, luni dimineaţă, preşedinţii, după ce, la finalul săptămânii trecute, ...
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Tanczos Barna, propus de UDMR ca ministru de Finanțe, spune că va aborda rațional politicile fiscale
Senatorul Tanczos Barna, propus de UDMR pentru funcţia de ministru al Finanţelor în viitorul Guvern, anunţă că va deţine ...
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
BMW XM by Kith, o ediție limitată de 47 de unităţi
Modelul plug-in hybrid de înaltă performanță XM va fi disponibil anul viitor sub numele de BMW XM by Kith 2025, cu design ...