Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie ameninţă cu proteste dacă nu vor fi mărite salariile personalului MAI

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie din România (SNAP) ameninţă că, începând cu 15 martie, va declanşa proteste dacă salariile personalului Ministerului Afacerilor Interne nu vor fi majorate în funcţie de noul salariu minim pe economie, scrie News.ro
Economica.net - vin, 10 feb. 2017, 12:36
Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie ameninţă cu proteste dacă nu vor fi mărite salariile personalului MAI

Reprezentanţii SNAP au trimis ministrului de Interne, Carmen Dan, o adresă prin care solicită aplicarea Hotărârii de Guvern nr. 1/2017 pentru stabilirea salariului de bază minim brut şi în cazul poliţiştilor, poliţiştilor de frontieră, jandarmilor şi pompierilor.

„Prin prezenta solicităm aplicarea HG 1/2017 şi lucrătorilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) aşa cum este prevăzut, cu un calcul real, indicele de salarizare la salariul minim pe economie la nivelul anului 2017”, i-au scris agenţii de poliţie ministrului.

Ei susţin că nu au protestat până în prezent pentru că au sperat că MAI le va acorda drepturile care li se cuvin potrivit legii.

„Menţionăm faptul că personalul MAI (poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi pompieri) nu şi-a revendicat acest drept deocamdată în stradă protestând, în speranţa că MAI va pune în aplicare în termenul legal acest drept care li se cuvine conform legii. Poliţiştii, poliţiştii de frontieră, jandarmii şi pompierii sunt singura categorie bugetară care a rămas cu salarizarea în urma tuturor bugetarilor, adică la nivelul anului 2009, iar la vreme grea, când îşi fac datoria, cu toate riscurile, sunt lăudaţi de toate puterile statului, inclusiv de societatea civilă, aducându-le mulţumiri, chiar înmânându-le flori în semn de recunoştinţă”, mai scriu reprezentanţii SNAP.

Poliţiştii nu exclud nici posibilitatea de a cere societăţii civile să le susţină protestele.

„Dacă consideraţi că nu merităm privilegiul HG nr. 1/2017 ne rezervăm dreptul de a apela la bunătatea societăţii civile pentru a se alătura mişcărilor noastre de protest pe care le vom organiza în mod legal în faţa Ministerului Afacerilor Interne. Totodată solicităm în regim de urgenţă stabilirea unei întâlniri între dumneavoastră şi conducerea organizaţiei noastre”, i-a mai scris SNAP ministrului de Interne, potrivit News.ro

Te-ar mai putea interesa și
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria este deschisă să accepte intrarea României și Bulgariei în spațiul Schengen și cu frontierele terestre
Austria şi-a arătat vineri disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen, ultimul obstacol......
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane de clienți și a lansat un card special din metal
Revolut își face rețea proprie de ATM-uri și va acorda credite pentru companii. Banca digitală a ajuns la 50 de milioane ...
Pentru 2025, Revolut a pregătit lansarea creditului ipotecar, integral digitalizat, a propriei rețele de bancomate și ...
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Seulul susține că Rusia a livrat Coreei de Nord rachete antiaerine în schimbul trupelor trimise să lupte în Ucraina
Rusia a furnizat Coreei de Nord rachete antiaeriene în schimbul trimiterii a mii de soldaţi pentru a sprijini războiul ...
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne ...