Pablo Iglesias, reales cu o majoritate covârşitoare de voturi la conducerea partidului de extremă stângă Podemos

Pablo Iglesias, liderul partidului Podemos, stânga radicală spaniolă, a fost reconfirmat duminică, cu o majoritate covârşitoare de voturi, la conducerea formaţiunii, a anunţat secretarul acesteia, Pablo Echenique, transmite AFP, potrivit Agerpres. 
Economica.net - Dum, 12 feb. 2017, 12:41
Pablo Iglesias, reales cu o majoritate covârşitoare de voturi la conducerea partidului de extremă stângă Podemos

Militanţii Podemos l-au reales în funcţia de secretar general, cu peste 89% din voturi, pe Pablo Iglesias, în vârstă de 38 de ani, profesor de ştiinţe politice.

Programul prezentat de Iglesias, favorabil continuării mobilizării sociale şi centralizării activităţii partidului, a fost votat de 56% dintre militanţi, faţă de cei 34% care au optat pentru proiectul lui Inigo Errejon, numărul doi al Podemos, a precizat Pablo Echenique, informează Agerpres. 

‘Unidad, unidad, unidad’ (unitate), au scandat cei prezenţi duminică la Palatul Congreselor din Madrid, la apariţia celor doi rivali, vechi prieteni şi cofondatori ai Podemos, care s-au confruntat timp de mai multe luni cu privire la direcţia în care ar trebui să se îndrepte Podemos.

Înaintea congresului, trei programe le-au fost prezentate celor aproximativ 450.000 de simpatizanţi ai Podemos, partidul ‘anti-austeritate’ creat în 2014 şi devenit a treia forţă politică din Spania, la mică distanţă de socialişti.

Congresul din 11-12 februarie urma să voteze noua conducere şi, mai ales, să valideze liniile directoare ale viitoarei strategii în faţa conservatorilor, aflaţi la putere, şi a socialiştilor, ce traversează o criză internă, în perspectiva alegerilor legislative din 2020.

Inigo Errejon, 33 de ani, dorea reducerea puterilor secretarului general al formaţiunii şi apăra o linie politică ‘mai transversală’, capabilă să atragă şi electoratul socialiştilor. În schimb, Pablo Iglesias a insistat pe importanţa mobilizării sociale în stradă şi a alianţei cu organizaţiile sociale, pentru promovarea cauzei celor mai defavorizaţi cetăţeni. Un al treilea curent dorea o descentralizare a puterii, la fel ca Errejon, dar apărând mobilizarea socială, ca şi Iglesias.

Te-ar mai putea interesa și
Evenimentele iernii 2024
Evenimentele iernii 2024
Iarna anului 2024 aduce o mulțime de evenimente interesante în România și în alte locuri din Europa! Aici sunt câteva recomandări pentru festivaluri, târguri de Crăciun, concerte și......
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele alegerilor prezidenţiale
Ciolacu și-a dat demisia din fruntea PSD şi a anunțat că social-democraţii nu vor depune nicio contestaţie după rezultatele ...
Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că a demisionat de la conducerea partidului.
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) să ne hrănească familiile
Călin Georgescu: Nu vom mai lăsa hipermarketul, micromarketul şi alţi răspânditori de otrăvuri (junk-food şi fast-food) ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale ...
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la ...