Buşoi: PNL susţine parafarea unui acord între Spania şi România pentru obţinerea dublei cetăţenii

PNL susţine parafarea unui acord între Spania şi România pentru obţinerea dublei cetăţenii, a declarat duminică Cristian Buşoi, prim-vicepreşedintele liberalilor responsabil cu relaţiile internaţionale, în contextul participării sale la Congresul Partidului Popular, care a avut loc zilele acestea în Spania, informează Agerpres. 
Economica.net - Dum, 12 feb. 2017, 13:36
Buşoi: PNL susţine parafarea unui acord între Spania şi România pentru obţinerea dublei cetăţenii

Subiectul privind acest acord a fost deschis în vara anului 2015 de către preşedintele Klaus Iohannis, în timpul unei vizite oficiale la Madrid, iar de acord ar putea beneficia cel puţin 900 de mii de români care locuiesc în Spania şi care, dacă ar dori să obţină cetăţenia spaniolă, nu ar mai trebui să renunţe la cea română.

Acordul i-ar ajuta, de asemenea, şi pe spaniolii care locuiesc în România şi doresc să obţină cetăţenia ţării noastre.

La Congresul Partidului Popular, care s-a desfăşurat sub sloganul „Espana adelante” (‘Spania înainte’) au participat peste 3.500 de delegaţi, dar şi invitaţi speciali: Antonio Tajani, preşedintele Parlamentului European, Manfred Weber, preşedintele Grupului Partidului Popular European din Parlamentul European şi Bruno Le Maine, deputat în Adunarea Naţională a Franţei.

În cadrul evenimentului, Mariano Rajoy, prim-ministrul Spaniei, a fost reconfirmat în fruntea Partidului Popular.

„Sunt onorat că am avut prilejul să schimb câteva cuvinte cu premierul Rajoy, care s-a arătat preocupat de situaţia socio-politică din România, dar extrem de hotărât în a întări bunele relaţii de colaborare dintre ţara noastră şi Spania”, a afirmat Cristian Buşoi, potrivit comunicatului remis Agerpres. 

El a mai menţionat că alături de Mihai Voicu, vicepreşedinte PNL şi deputat pentru Diaspora, şi Marius Ioan, preşedintele PNL Spania, a participat la întâlniri cu reprezentanţii din conducerea PNL Spania. „Împreună vom sprijini, în continuare, comunitatea românilor din peninsulă, ca şi pe ceilalţi cetăţeni români din ţările UE, astfel încât să le fie respectate şi garantate drepturile de ceţăţeni europeni”, a concluzionat Cristian Buşoi.

Te-ar mai putea interesa și
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești în blocul comunitar
UE și China sunt aproape de a ajunge la un acord cu privire la taxele impuse importurilor de mașini electrice chinezești ...
Uniunea Europeană şi China se apropie de o soluţie privind taxele vamale suplimentare la importurile de vehicule electrice chineze în blocul comunitar, a declarat Bernd Lange (foto),......
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul controlat în regiunea rusă Kursk, după contraatacul forțelor ruse
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul din regiunea rusă Kursk pe care l-a cucerit în urma unei ofensive surpriză ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între Uniunea Europeană și Mercosur
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare solicită autorităților române să blocheze semnarea acordului comercial între ...
Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare (AAC) solicită autorităţilor române blocarea semnării tratatului comercial ...
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva semnării acordului comercial dintre UE și Mercosur
Agricultorii polonezi au blocat un punct de trecere a frontierei de la granița cu Ucraina, pentru a protesta împotriva ...
Fermierii polonezi au blocat sâmbătă un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta împotriva ...