Autostrada amânată la nesfârşit: de ce nu se deschide circulaţia pe 15 kilometri din Lugoj-Deva şi care este noul termen de inaugurare

Deschiderea circulaţiei pe 15 kilometri din autostrada Lugoj-Deva pare misiune imposibilă pentru orice Guvern. Executivul tehnocrat a ratat acest obiectiv la sfârşitul anului trecut, invocând motive birocratice şi chiar un sabotaj din partea juriştilor Companiei de Drumuri. Deşi spune că a eliminat obstacolele birocratice, noul Guvern întârzie la rândul său inaugurarea.
Economica.net - joi, 16 feb. 2017, 22:00
Autostrada amânată la nesfârşit: de ce nu se deschide circulaţia pe 15 kilometri din Lugoj-Deva şi care este noul termen de inaugurare

După ce fostul Executiv nu a reuşit anul trecut să deschidă circulaţia pe secţiunea Dumbrava-Margina din autostrada Lugoj-Deva, noul Guvern întâmpină la rândul său obstacole. Presat de premierul Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor Răzvan Cuc a anunţat inaugurarea acestei secţiuni în perioada 6-10 februarie. Termenul a fost însă depăşit.

Surse din cadrul Companiei de Drumuri au explicat pentru ECONOMICA.NET că inaugurarea este amânată din cauză că lucrările nu sunt finalizate integral. Potrivit acestora, secţiunea Dumbrava-Margina ar putea fi gata abia peste o lună şi asta în condiţiile în care muncitorii vor lucra intens.

Un raport întocmit pe 1 februarie (foto) arată că pe secţiunea care urmează să fie deschisă traficului mai sunt de efectuat o mulţime de lucrări, printre care 17 podeţe, 3.200 metri liniari de rigole (şanţuri) şi mai multe structuri casetate. De asemenea, pe jumătate din secţiune, respectiv 7,5 kilometri, gardul este montat deocamdată pe stâlpi instalaţi temporar.

Totodată, pentru deschiderea acestei secţiuni de autostradă, autorităţile vor semnarea unui act adiţional cu constructorii pentru prelungirea perioadei garanţiei de bună execuţie de la 4 la 8 ani pentru sectoarele menţionate într-un Proiect de Monitorizare rambleuri.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunţat miercuri că a fost constituită o Comisie de recepţie care va realiza până azi o inspecție tehnică a lucrărilor executate pe Lotul 2 al autostrăzii Lugoj – Deva, pe sectoarele A, B, C și Nodul Rutier de la Margina.

„Pentru obiectivul „Autostrada Lugoj – Deva, Lot 2, km 27+620 – km 56+220″, în baza Deciziei Directorului General, s-a constituit Comisia de recepție. Aceasta, în perioada 02.02.2017 – 06.02.2017 a inspectat atent stadiul lucrărilor, conform H.G. nr. 273 din 14 iunie 1994 privind aprobarea Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora. Comisia a solicitat clarificări la anumite aspecte de natură tehnică și a propus decalarea Recepției până după clarificarea acestora”, au spus reprezentanţii CNAIR.

„În funcţie de modul în care au fost rezolvate punctele semnalate, Compania va informa cu privire la decizia Comisiei de inspecție tehnică”, au adăugat reprezentanţii CNAIR, fără a preciza un nou termen pentru inaugurarea autostrăzii.

Lucrările pe lotul 2 al autostrăzii Lugoj-Deva sunt efectuate de către Asocierea Salini Impregilo-Secol.

Valoarea contractului este de 562,73 milioane de lei fără TVA, din care 478,32 milioane de lei Fonduri de Coeziune (85%) şi 84,4 milioane de lei Guvernul României (15%).

Salini Impregilo a demarat în septembrie 2015 o procedură arbitrală împotriva CNAIR, din cauza problemelor din contractul pentru execuţia lotului 3 al autostrăzii Sibiu-Orăştie. Acesta a fost închis la aproape 1 an de la inaugurare din cauza apariţiei unor fisuri şi demolat parţial. Contractul cu constructorii italieni a fost reziliat iar reparaţia a fost efectuată în regie proprie de către CNAIR, lotul fiind redeschis circulaţiei pe 10 octombrie anul trecut.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Autostrada Sibiu – Pitești: Porr a ajuns la un stadiu de 59% pe secțiunea 4 (Video)
Stadiul fizic al lucrărilor la secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a A1 Sibiu - Pitești a ajuns la 59%, a anunțat duminică directorul general al Companiei Naționale de Administrare a......
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei porcine africane
Blocaj pentru micii româneşti şi salamul de Sibiu. Exporturile în Marea Britanie şi SUA sunt oprite din cauza pestei ...
Exporturile de carne tocată şi de salamuri crud-uscate către Marea Britanie şi SUA sunt blocate din cauza pestei porcine ...
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Victor Negrescu: Am votat pentru un preşedinte care discută direct cu liderii europeni
Europarlamentarul Victor Negrescu, vicepreşedinte al Parlamentului European şi vicepreşedinte PSD, a afirmat, duminică, ...
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Gheorghe Flutur, preşedintele PNL Suceava: Am votat pentru siguranţă şi prosperitate
Preşedintele filialei judeţene Suceava a Partidului Naţional Liberal (PNL), Gheorghe Flutur, a declarat, duminică, la ...