Compania a livrat în total 15,7 milioane de PC-uri la nivel global în perioada menţionată, în creştere cu 2% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în condiţiile în care media industriei a scăzut cu două procente. Lenovo a înregistrat o cotă de piaţă record în China, în regiunea EMEA Europa/Orientul Mijlociu/Africa şi în America Latină.
Lenovo Group a raportat în al treilea trimestru fiscal, încheiat la 31 decembrie 2016, venituri de 12,2 miliarde dolari, în creştere cu 6% comparativ cu perioada similară din 2015, şi profit operaţional de 138 milioane dolari, mai mic cu 64% în termeni anuali.
În această perioadă, Lenovo s-a confruntat cu provocări în toate cele trei domenii majore de business ale companiei – centre de date, dispozitive mobile şi PC-uri şi dispozitive inteligente. Conform analiştilor din domeniu, toate aceste trei industrii au înregistrat o creştere lentă sau chiar stagnare.
În cel de-al treilea trimestru fiscal, divizia PC and Smart Devices, care include PC-uri si tablete, a înregistrat vânzări de 8,6 miliarde dolari, generând astfel o creştere de 2% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Comparativ cu trimestrul precedent, vânzările au crescut cu 10,2 procente.
Pe piaţa tabletelor, Lenovo a înregistrat o creştere (an la an) de 10%, cu 29 de procente mai mult decât media pieţei, precum şi creşteri semnificative faţă de perioada similară din 2015 a mai multor game de produse precum PC-uri dedicate gaming-ului (creştere de 71%), Chromebook (creştere de 76%) şi detaşabile (creştere de 91%).
Divizia Lenovo Mobile Business Group, care cuprinde atât smartphone-urile Moto, cât şi cele Lenovo, a generat vânzări trimestriale în valoare de 2,2 miliarde dolari, în scădere cu 23 procente de la an la an, dar şi o creştere de 7 procente faţă de trimestrul anterior, determinată în principal de pieţele mature. În cel de-al treilea trimestru, Lenovo a livrat 15 milioane de smartphone-uri, cu 7% mai multe decât în trimestrul precedent. Acestea includ şi produsele Moto, care au înregistrat o creştere de 20 procente.
Pentru divizia Lenovo Data Center Group, care include servere, soluţii de stocare, software şi servicii, s-au înregistrat vânzări de 1,1 miliarde dolari în cel de-al treilea trimestru fiscal, în scădere cu 20% în termeni anuali şi 3% de la un trimestru la altul.