Wolfgang Schaeuble susţine că UE şi FMI au ajuns la o poziţie comună cu privire la Grecia

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schaeuble, a declarat luni că Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional au ajuns la o 'poziţie comună' cu privire la Grecia, care ar trebui să le permită să revină la Atena şi să rezolve impasul în care se găseşte programul de asistenţă convenit cu Grecia, transmite AFP.
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 14:28
Wolfgang Schaeuble susţine că UE şi FMI au ajuns la o poziţie comună cu privire la Grecia

Miniştrii de Finanţe din zona euro se reunesc luni la Bruxelles pentru a evalua progresele realizate de Grecia cu îndeplinirea reformelor incluse în programul său de asistenţă.

‘Plec de la principiul că instituţiile creditoare au acum o poziţie comună şi că am făcut suficiente progrese pentru ca o misiune tehnică să revină la Atena pentru a ajunge la un rezultat definitiv’, a declarat Wolfgang Schaeuble la sosirea sa la reuniunea cu omologii săi din zona euro.

Anterior, însă, Juerg Weissgerber, purtătorul de cuvânt al lui Wolfgang Schaeuble, a declarat că oficialul german nu se aşteaptă ca miniştrii de Finanţe din zona euro să ajungă luni la un acord final cu privire la Grecia. ‘Nu ne aşteptăm ca la reuniunea Eurogrupului să se ajungă la un acord final ci mai degrabă la o evaluare a raportului privind progresele realizate. Cu aceste aşteptări, ministrul a plecat spre Bruxelles’, a declarat Juerg Weissgerber, purtător de cuvânt al Ministerului german de Finanţe.

Revizuirea programului de asistenţă convenit de Grecia şi creditorii săi din zona euro a fost afectată de numeroase întârzieri şi dispute între autorităţile de la Atena, Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Lipsa unui acord cu privire la ţintele fiscale impuse Greciei, restructurarea datoriilor şi reformele promise de oficialii de la Atena au dat naştere la îngrijorări că Europa ar putea trece printr-o nouă criză financiară.

Te-ar mai putea interesa și
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Producătorul de armament Colt CZ Group va asambla arme în România, în colaborare cu Transcarpat – FOTO şi VIDEO
Colt CZ Group, concernul ceh producător de arme şi muniţie, a încheiat un acord cu Transcarpat Sportours International pentru asamblarea de arme în România la standarde NATO. Mai exact, este......
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a ...
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...