Plenul Senatului a aprobat Legea de respingere a OUG 13

Senatorii au aprobat, în plen, proiectul de Lege de respingere a OUG 13/2017 înregistrându-se 110 voturi ”pentru”, nouă abţineri şi unul ”împotrivă”, potrivit News.ro.
Economica.net - lun, 20 feb. 2017, 16:23
Plenul Senatului a aprobat Legea de respingere a OUG 13

Dezbaterile asupra OUG 13 au durat aproximativ o oră şi jumătate. PMP a anunţat, prin vocea liderului de grup, că senatorii formaţiunii se vor abţine, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu a părăsit sala înainte de votul final, afirmând că senatorii ALDE să decidă singuri cum vor să voteze, scrie News.ro.

De altfel, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, a refuzat să conducă şedinţa de plen în care a fost respinsă OUG 13, delegându-l în locul său pe unul dintre cei patru vicepreşedinţi, social-democratul Nicolae Bădălău. Tăriceanu a stat pe tot parcursul şedinţei în băncile alocate senatorilor ALDE.

Legea de respingere a ordonanţei de urgenţă 13, prin care au fost modificate codurile penale, a primit, cu unanimitate de voturi, raport de aprobare, luni, din partea Comisiei juridice a Senatului.

Amendamentele aprobate i-au aparţinut senatorului USR, George Dircă. El a propus schimbarea titlului actului normativ din lege de aprobare a OUG 13 în lege de respingere. De asemenea, Dircă a propus reformularea articolului unic al legii: ”Se respinge ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017 pentru modificarea şi completarea legii nr. 286/2009 privind Codul penal şi a legii nr. 235/2010 privind Codul de procedură penală”. Ambele amendamente au fost votate în unanimitate de senatorii Comisiei juridice.

Senatorul USR George Dircă a mai propus trei amendamente prin care solicita să se precizeze în legea de respingere a OUG 13 că respectiva ordonanţă a fost abrogată şi că nu a produs efecte. Propunerile sale au fost însă respinse de comisie, el fiind singurul care a votat pentru aprobarea lor.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...